TRISTETEA

De cînd a devenit arhimediatizat termenul „depresie”, oamenii au uitat că există și starea de tristețe. Putem fi și triști, și e firesc să fim uneori, fără ca asta să trădeze un simptom al depresiei.

„Nu e păcat să fii trist, ci să iubești tristețea”, nota Cioran, un connoisseur al acestei stări. A fi trist nu e motiv de îngrijorare, ci e o dovadă a umanului din noi. Confuzia cu depresia se produce din cauza că nu cunoaștem suficient de bine sensul termenilor.

Depresia este ca o eclipsă emoțională, ea elimină aproape definitiv sentimentul de fericire pe termen lung. Prin caracterul ei insidios, starea depresivă se infiltrează în profunzimile psihicului, îi deconectează motivația, voința, speranța, ambițiile. Ea deprimă sistemic.

Un om depresiv nu poate fi fericit; trăiește fără viață. Nu-și mai înțelege nici rostul, nici pe sine, nu mai vede culorile vieții și fiindcă această stare este de durată, ea poate provoca boli și gînduri suicidale. Deci depresia e o stare maladivă.

Tristețea însă e o stare firească, e o reacție și emoțională, și filozofică la durerile și la realitățile din jurul nostru. Pe parcursul zilelor și al întregii vieți, noi alternăm stările de fericire și bucurie cu cele de tristețe și supărare și aceasta e perfect normal. Ar fi anormal dacă am încremeni doar într-o singură stare de a fi. Oameni „veșnic fericiți” există numai în ospicii. 

Dorian FURTUNĂ