Ca şi oricare altă meserie, profesia de traducător şi interpret are punctele sale forte şi cele slabe. Interpretarea este mai stresantă, iar orice eroare comisă iese la iveală imediat, de multe ori fără a putea fi remediată. Munca interpretului este, însă, mai bine plătită. Traducătorul, poate dedica, într-o situaţie ideală, mai mult timp expresiei pe care urmează să o utilizeze. El are şansa de a-şi verifica produsul propriei sale creaţii. Cu toate acestea, activitatea traducătorului este oarecum izolată, solitară. Ideal ar fi dacă s-ar reuşi să se combine aceste două ocupaţii. Deşi, personal împărtăşesc opinia conform căreia un bun traducător nu este neapărat întotdeauna şi un bun interpret, şi viceversa.

Voi încerca să reflectez în cele ce urmează asupra profesiei de traducător şi interpret, pe care am îmbrăţişat-o cu multă dragoste şi dăruire odată cu terminarea studiilor la facultatea de limbi străine a Universităţii de Stat din Moldova, în anul 1984. Voi aborda acest subiect dintr-o perspectivă mai mult personală decît ştiinţifică, încercînd să creionez, în baza experienţei acumulate de-a lungul anilor, unele observaţii şi sugestii, care ar putea fi utile colegilor mei de breaslă, dar mai ales specialiştilor tineri.

Doresc să reiterez din start un lucru cunoscut: chiar dacă munca unui traducător şi cea a unui interpret sînt diverse ca formă, acestea sînt totuşi foarte apropiate ca conţinut.

Şi aici aşi vrea să remarc, pe de o parte, că traducătorul este în acelaşi timp un interpret, această caracteristică importantă fiind de altfel cea care face ca munca lor să se deosebească de acea a aşa-zişilor „traducători automatizaţi”, tot mai la modă în ultima vreme, care nu fac nimic altceva decît să înşire cuvinte mai mult sau mai puţin echivalente ale unui text din limba sursă în limba ţintă, fără a gîndi asupra contextului, nuanţelor sau realităţilor, şi asta deoarece pe cît de performanţi nu ar fi cei din urmă, un lucru le lipseşte – raţiunea, prin urmare, le scapă inclusiv sensul metaforic pe care îl ascunde o frază sau alta, uneori fără replică de a putea fi tradusă chiar şi de unii specialişti consacraţi, considerent din care adesea se utilizează, într-un context anume, în limba originalului.

Traducătorul şi interpretul sînt, aşa dar, cei care dau sens cuvintelor şi frazelor, plasîndu-le în contextul adecvat limbii în care este realizată traducerea sau interpretarea.

Totodată, interpretul este un traducător, deoarece are nevoie şi el în mod cert de un anumit vocabular activ, precum şi de ample cunoştinţe în domeniul lingvisticii, ceea ce îi permite să reproducă cu uşurinţă informaţia dintr-o limbă în alta, păstrînd la maximum bogăţia şi splendoarea discursului iniţial pe care îl ascultă, fie în cazul interpretării simultane, fie în cel al interpretării consecutive.

Cu toate acestea, după cum anticipam mai sus, aceste două minunate activităţi, pe lîngă faptul că au multe lucruri în comun, mai au şi multe altele care le fac să fie considerate totuşi diferite. În comun au, desigur, nevoia de a cunoaşte bine, dacă nu chiar la perfecţie ambele limbi în care se lucrează. Stăpînirea unei limbi nu se limitează doar la o simplă cunoaştere a dicţionarelor. Dincolo de o bună cunoaştere a dicţionarelor şi a lucrului de căutare/cercetare, astăzi mult mai accesibil graţie posibilităţilor enorme pe care ni le oferă internetul, este necesar de a cunoaşte de asemenea în profunzime mediul cultural din care provin limbile respective.

În acest fel, una din calităţile fundamentale pe care trebuie să o aibă în mod obligatoriu un traducător sau interpret, fără de care este practic imposibil ca acesta să-şi desfăşoare şi perfecţioneze activitatea, este, pe cît nu s-ar părea de straniu, dorinţa de a cunoaşte, adică curiozitatea. Curiozitatea faţă de cultura care se ascunde în spatele cuvintelor.

Totuşi, după cum menţionam mai sus, între aceste două meserii există şi diferenţe, unele dintre ele fiind destul de semnificative. Astfel, traducătorul are întotdeauna în faţa sa un text, de regulă bine elaborat şi definitivat, care nu poate fi consultat, cu excepţia rarelor ocazii cînd mai există posibilităţi de a aborda unele îndoieli cu autorul. El dispune de suficient timp pentru a-şi face munca, chiar şi în cazul unor termene restrînse, avînd posibilitatea de a se documenta asupra eventualelor dubii din diverse surse. Concomitent, traducătorul poate verifica de mai multe ori cele scrise, calitatea unei traduceri depinzînd în mare măsură de dăruirea şi consacrarea pe care le manifestă.

Pe de altă parte, interpretul nu poate face nimic din cele specificate mai sus. Unicul lucru pe care şi-l poate permite interpretul, este de a se pregăti cît mai bine de munca pe care urmează să o realizeze, dar nici aici calitatea pregătirii sale nu depinde întru totul doar de el. Atît în cazul unei interpretări consecutive, cît şi în cel al unei interpretări simultane, interpretul se pomeneşte de multe ori în situaţia cînd află subiectele despre care se va vorbi în cadrul unui oarecare eveniment cu puţin timp înainte de începutul propriu-zis al acestuia. Prin urmare, ceea de ce nu prea dispune un interpret în munca sa de zi cu zi este timpul. Viteza de a transmite calitativ şi pe înţelesul tuturor cele puse în discuţie, este aspectul ce distinge cel mai mult munca unui interpret de cea a unui traducător, pentru aceasta fiind necesare astfel de calităţi ca capacitatea de a analiza şi sintetiza cele auzite, necesară pentru a putea lua decizii rapide, dar şi capacitatea de a putea simplifica în unele situaţii sau generaliza elementele discursului.

Pentru un interpret este fundamentală capacitatea de concentrare. Acesta trebuie să fie în stare să-şi distribuie atenţia în aşa fel, încît să poată concomitent asculta, pătrunde în esenţa celor auzite, analiza, memora şi vorbi – în cazul interpretării simultane, sau face notiţe – în cazul celei consecutive. Memoria bună pe termen scurt, mediu şi lung, capacitatea de a deduce sensul şi de a anticipa mesajul vorbitorului, corectitudinea, simţul diplomatic dezvoltat, autocontrolul stării emoţionale, capacitatea de a improviza – sînt alte calităţi indispensabile, care îl ajută pe interpret să reproducă prompt, adecvat şi calitativ mesajul unui discurs.

Un bun traducător trebuie să fie, aşa dar, un profesionist dotat cu multă răbdare, perseverent şi disciplinat, în timp ce un interpret bun trebuie în primul rînd să dispună de o reacţie rapidă, să fie spontan pentru a găsi prompt o alternativă valabilă unui termen pe care nu şi-l poate aminti într-un moment anume, dispus să muncească atît cît o va cere situaţia. Și dacă traducătorul îşi poate permite să se ghideze în activitatea sa de un program stabil, relativ bine pus la punct, bucurîndu-se de rînd cu reprezentaţii altor profesii de zile libere şi de sărbători, munca unui interpret nu poate fi niciodată amînată sau lăsată pentru o altă dată.

După toţi aceşti ani de activitate profesională în calitate de traducător şi interpret: în Republica Cuba – unde am fost detaşat imediat după terminarea studiilor universitare şi unde am trecut primul meu aşa-zis „botez” profesional; în cadrul redacţiei spaniole a Departamentului „Radio Moldova Internaţional” – la începuturile căreia am stat împreună cu alţi cîţiva colegi entuziaşti în primăvara anului 1992, imediat după declararea independenţei, unde de altfel am reuşit să învăţăm unii de la alţii multe lucruri utile, ne-am completat şi perfecţionat împreună; în timpul multiplelor deplasări pe care le-am tot realizat ulterior de-a lungul anilor în Spania şi Portugalia, în compania trupei Teatrului Naţional de Operă şi Balet – în timpul cărora am reuşit să descopăr lucruri pînă atunci puţin cunoscute despre inegalabila lume a artei, culturii şi tradiţiilor spaniole; în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Republica Portugheză – unde am avut absolut o cu totul altă misiune, dar unde nu m-am despărţit nici pentru o clipă de „prima mea mare dragoste”, avînd posibilitatea de a-mi desăvîrşi cunoştinţele în domeniu, inclusiv prin studierea limbii şi culturii portugheze; şi mai recent, în cadrul Universiadei sportive de vară din Kazan – unde am avut minunata ocazie să pătrund în secretele tehnologiilor informaţionale avansate şi să cunosc oportunităţile nelimitate pe care ni le oferă acestea, fiind incorporat on-line în cadrul Centrului Internaţional de Contacte al acestui prestigios for sportiv, îndrăznesc să afirm cu toată certitudinea că munca de traducător şi cea de interpret este cu adevărat un act de dăruire de sine, de abnegaţie şi de sacrificiu. Căci ce altceva înseamnă să-ţi pierzi liniştea pînă în clipa în care reuşeşti să traduci cum se cuvine un anumit pasaj, stînd uneori ore în şir „pironit în scaun, cu ochii în tavan, în căutarea frazei salvatoare, ferfeniţînd dicţionarele în vederea identificării unei soluţii optime, sfidînd problemele pe care ni le creează ochilor ecranul monitorului, atunci cînd trebuie consultate cuvînt cu cuvînt marile dicţionare de limbă de pe internet” ^[i].

Revenind la diferenţele ce există între cele două profesii mă voi referi succint în continuare la situaţia acestora pe piaţa muncii. Astfel, traducătorul, mai ales în cazul anumitor limbi, trebuie să ţină cont în permanenţă de globalizarea care este din ce în ce mai intensă. Spre deosebire de un traducător autorizat, activitatea căruia cere prezenţa lui pentru semnarea unui document sau pentru aplicarea ştampilei, recunoscută doar într-o zonă geografică restrînsă, traducătorul în sine poate fi astăzi uşor substituit cu un altul din oricare colţ al lumii, din varii motive: fie că este mai rapid şi mai bun, fie că nu este neapărat mai bun, dar în mod cert este mai puţin costisitor.

Acest fenomen este din ce în ce mai comun, astăzi devenind tot mai frecvente cazurile cînd clienţi din diverse ţări occidentale şi nu numai recurg, spre exemplu, la serviciile agenţiilor de traduceri sau cele ale traducătorilor privaţi din ţările Europei de Est. Şi nu neapărat pentru că aceştia ar fi mai buni, deşi ne-am bucura nespus dacă ar fi anume aşa, ci pentru că sînt în mod cert mai ieftini. Este de la sine înţeles că dacă agenţiile din această regiune geografică ar concura sau ar încerca să concureze cu cele din ţările Europei de Vest în privinţa preţurilor, şi-ar urgenta ele însele eşecul. Prin urmare, acestora nu le rămîne decît o singură alternativă: cea de a se impune prin asigurarea unei calităţi foarte înalte şi specializarea pe domenii cît mai concrete. Pentru că, în opinia mea, nu există nimic mai suspect decît să întîlneşti pe paginile web ale unor agenţii anunţuri de tipul: „Realizăm traduceri din orice limbă sursă în orice limbă ţintă”. Consider că cei care plasează asemenea informaţii în reţea nu fac nimic altceva decît să-şi compromită ei înşişi activitatea. Sînt sigur că există şi vor exista şi de acum încolo clienţi interesaţi în primul rînd de preţ, dar vreau să cred că aceştia pot şi trebuie convinşi doar prin calitate. Chiar dacă pentru aceasta va fi nevoie, probabil, de mult timp şi de răbdare.

Doresc să concluzionez, totuşi, cu un îndemn către studenţii noştri şi tinerii specialişti în domeniu: „Folosiţi din plin orice şansă ce vă stă la dispoziţie pentru a ieşi în afara ţării. Mergeţi întîi de toate într-acolo unde se vorbeşte limba sau limbile pe care le studiaţi şi cu care veţi lucra în viitor. Faceţi acest lucru acum cît sînteţi tineri şi încă nu v-aţi stabilit definitiv din punct de vedere profesional şi familiar, deoarece ulterior va fi mult mai greu să vă determinaţi în acest sens. În baza propriei experienţe pot afirma că curiozitatea, la care m-am referit la începutul acestui articol, ca premiză principală pentru a deveni buni traducători sau interpreţi, se cultivă mult mai uşor şi eficient într-un mediu lingvistic favorabil. Este ceea ce generaţiei mele i-a lipsit cel mai mult şi prin ce sînteţi pe bună dreptate demni de invidiat. Perspectivele pe care vi le oferă astăzi astfel de programe ca Erasmus Mundus, Tempus, Erasmus Plus şi multe altele sînt cu adevărat unice!

Şi pentru a releva importanţa muncii traducătorului, în final voi reproduce opinia scriitorului şi eseistului francez de origine cehă Milan Kundera, pe care o exprimă în acest sens: „Gîndirea comună europeană este opera colosală a traducătorilor. Fără traducători nu ar exista Europa, nu ar exista literatura mondială...”. Nu putem să nu fim de acord cu această afirmare. Fără traducători omenirea nu i-ar fi cunoscut pe Miguel de Cervantes, Luís de Camões, Lope de Vega, Federico García Lorca, José Saramago, Gabriel García Márquez şi atîţia alţii, precum nu ar fi avut frumoasa ocazie de a-i cunoaşte de asemenea pe marii noştri poeţi şi scriitori naţionali Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Ion Druţă…

Valeriu OSTAFII,
Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, doctorand USM