TISTEA

„Deschide, măi, fereastra, ridică jaluzelele, nu sta ca Ţîştea!”, i-a strigat mama într-o zi nepotului său, adică fiu-miu, care aproape de amiază stătea „muruit” în odaia sa. Mai departe aflăm că Ţîştea este un personaj, rămas în amintirea mamei încă din copilărie, fiind vorba despre un uncheş din mahala, ursuz, închis, care nu primea pe nimeni, nu mergea niciodată la nimeni, ţinea mereu obloanele închise, poarta încuiată, cu un gard cît casa. Cum s-ar zice azi – necooperant, cu dificultăţi de socializare şi comunicare, închis dezvoltării şi promovării.

La început am rîs copios de acest Ţîştea, care demult nu mai este, mama zice că şi copiii trebuie să-i fi trecut în lumea celor drepţi, iar de nepoţi nimeni nu ştie. Însă dacă stăm să chibzuim mai bine, atunci am înţelege că fenomenul Ţîştea este şi azi, fiind o gravă problemă pentru moldoveni, la fel ca migraţia sau sărăcia.

Alde Ţîştea sînt toţi cei care nu ştiu ceva, dar nici nu vor şi nici nu se interesează să afle sau să cunoască. Este cît este şi Slavă Domnului. Cunosc pe cineva din breaslă, cu mulţi ani de muncă în meserie, dar care a rămas la nivelul perioadei de 30 de ani în urmă. Greu e de conştientizat că tot ce a mers nişte decenii în urmă demult şi-a pierdut din actualitate. Este vorba de alt secol, alte tehnologii, alte atitudini. Nu şi în acest caz, cînd această X nu are nică măcar o adresă electronică. Se umblă cu hîrtiile de ici colo.

O amică care vinde într-o librărie are grijă să mă anunţe cînd vine literatură bună la preţuri accesibile sau cînd se fac reduceri spectaculoase. Astfel am posibilitatea să mai înnoiesc biblioteca. Şi într-una din vizite la magazin văd un dicţionar bun, chiar foarte bun, prăfuit pe rafturi. „Cum de nu s-a cumpărat pînă acum că şi preţul e rezonabil?”, o întreb pe prietenă. La care ea îmi răspunde amuzată: „Nu cumpără azi nimeni dicţionare aşa pur şi simplu, draga mea! Acuş se începe anul de învăţămînt, cînd elevii sau studenţii sînt impuşi de profesori şi l-oi da, dar pînă atunci...”

Deci, dicţionare, pur şi simplu pentru cultură generală nu cumpărăm, deşi cîteodată este o ruşine să ne auzim cum vorbim! Un grai ajuns fără de hal – de lemn, incorect, stîlcit, agramat! Nici nu ştim a vorbi frumos, dar nici nu ne dăm interesul!

Alt subiect constituie instituţiile de stat, unde mai fiecare dintre noi, măcar o dată în viaţă, dar are de intrat. Eu nu ştiu cînd vom putea vorbi în cunoştinţă de cauză de acea miraculoasă e-guvernare, pentru că, deocamdată, majoritatea structurilor împuternicite să lucreze cu populaţia sînt un adevărat rai d-ale lui Ţîştea. Stau ţaţe vajnice şi umflate, la propriu şi la figurat, care habar nu au de IT şi performanţe tehnologice. Registre, hîrţogăraie, mutre înăcrite afişate şi sute de oameni roşii de nervi care aşteaptă – poate se trezeşte odată Ţîştea şi deschide geamurile şi dă drumul la acel aer proaspăt şi revigorant al schimbărilor şi reformelor.

Sindromul Ţîştea este chiar mai periculos decît orice alt flagel social. Pentru că nimic nu are o forţă mai distrugătoare ca indiferenţa şi ignoranţa, luate la un loc.

Lilia GRUBÎI

Socialmai mult
23.11.17 - 17:27
23.11.17 - 17:25
23.11.17 - 17:17
23.11.17 - 17:05
23.11.17 - 17:04
23.11.17 - 12:05
23.11.17 - 12:02
22.11.17 - 18:57
22.11.17 - 17:37
22.11.17 - 17:36
22.11.17 - 17:35
22.11.17 - 14:44
22.11.17 - 13:27
22.11.17 - 13:14
22.11.17 - 12:59
22.11.17 - 12:18
22.11.17 - 12:17
21.11.17 - 18:41
21.11.17 - 18:40
21.11.17 - 18:20