TIRASPOLUL A ALES UN NOU ŞEF AL AŞA-ZISULUI EXECUTIV DIN REGIUNE

Piotr Stepanov a părăsit funcţia de şef al aşa-numitului executiv din regiunea transnistreană. În această funcţie a fost numită Tatiana Turanskaia, care îşi propune să scoată economia regiunii din criză, transmite IPN. Potrivit agenţiei „Novîi Region”, Tatiana Turanskaia, a menţionat că regiunea nu poate să mai rămînă fără buget şi se va lucra intensiv pentru elaborarea unui proiect de lege în acest sens. Turanskaia are la dispoziţie 2 săptămîni ca să-şi creeze echipa cu care va lucra. Tatiana Turanskaia are 40 de ani şi a învăţat economie la Universitatea de Stat din Odesa. Ea a ajuns în organele de conducere la sfîrşitul anului 201, după alegerea  în funcţie a lui Evghenii Şevciuk.