TINERI CONDAMNAŢI PENTRU COMITEREA A 15 FURTURI

Poliţia a reţinut o grupare criminală, specializată în furturi din locuinţe şi magazine pe teritoriul raionului Orhei. Din grupare fac parte cinci persoane, printre care trei minori, cu vîrsta cuprinsă între 17 şi 18 de ani. Potrivit Centrului de presă al Inspectoratului General de Poliţie, grupul activa de mai bine de trei luni, perioadă în care a comis 15 infracţiuni de acest gen. Cercetările poliţieneşti au stabilit că tinerii ar fi pătruns în încăperi prin forţarea geamurilor pe timp de noapte, de unde ar fi sustras diferite bunuri materiale în valoare totală de aproximativ 140 de mii de lei. În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile suspecţilor, forţele de ordine au depistat unele obiecte sustrase. Tinerii şi-au recunoscut în totalitate vina. Pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal pentru furt. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, tinerii riscă amendă de pînă la 20 de mii de lei sau închisoare de pînă la 4 ani.