TIGRII ECONOMIEI STAU PE MII DE MILIARDE DE DOLARI DAR RISCĂ SĂ MOARĂ DE FOAME

Cele mai mari ţări emergente, motorul economiei mondiale de la începutul crizei în 2008, trag cu dinţii de rezervele valutare care au intrat pe o pantă descendentă după 10 ani de creştere sacrificând astfel economia reală

Cele mai mari ţări în curs de dezvoltare riscă totul pentru a evita deprecierea monedelor naţionale şi a-şi menţine, în acelaşi timp, şi  impresionantele rezerve valutare care depăşesc, cumulat, 2.900 de miliarde de dolari.

Potrivit unei analize Bloomberg, Brazilia, India, China şi compania preferă să crească dobînzile şi să restricţioneze importurile pentru a evita deprecierea monedei naţionale fără a umbla la rezerve.

Aceste măsuri nu fac însă decît să afecteze creşterea economică prin reducerea consumului. 

De altfel, pe fondul încetinirii economiei mondiale, ţările emergente nu reuşesc să-şi menţină nici rezervele şi nici să tempereze deprecierea monedelor naţionale, indiferent de restricţiile pe care le impun.

“Dacă economia reală cere o depreciere a monedei, apărarea cu orice preţ a unui anumit nivel al cursului face mai mult rău decât bine. Investitorii se vor grăbi să plece din respectiva ţară cînd vor vedea că rezervele valutare se prăbuşesc”, comentează un analist citat de Bloomberg. Rezervele celor mai mari 12 ţări emergente au scăzut cu 1,6% pe parcursul acestui an, aceasta fiind şi prima reducere de la căderea Lehman Brothers (în 2008) pînă în prezent. Trendul pare să se schimbe după ce, în ultimii 10 ani, rezervele respectivelor ţări crescuseră de 4 ori.  În acelaşi timp, monedele naţionale ale respectivelor ţări s-au depreciat, în medie cu 8% în ciuda eforturilor depuse de stat.  

Şerban BUŞCU