Thailandezii o fac pe mortii pentru alungarea stresului din pandemie si imbunatatirea situatiei financiare

Într-un templu de la periferia oraşului Bangkok, participanţii la un ritual zilnic strîng în mîini un buchet cu flori şi se întind într-un sicriu, cu un cearceaf tras deasupra lor, în timp ce călugării cîntă, relatează Reuters. Templul Wat Bangna Nai din Capitala thailandeză atrage peste o sută de persoane pe zi care aleg să participe la această ceremonie, în speranţa că le va îmbunătăţi starea materială sau că le va oferi un nou început. În cazul unora din ei, viaţa grea din timpul pandemiei a făcut ca ritualul să capete o importanţă şi mai mare.

„Trebuie să recunosc că sunt stresat zilele acestea pentru că am un venit mai mic din cauza pandemiei şi sunt sigur că toată lumea de aici simte la fel”, a declarat Nutsarang Sihard, proprietarul în vîrstă de 52 de ani al unui stand cu mîncare, care a luat parte la ceremonie.

Doritorii plătesc 100 de baht (3,30 de dolari) pentru florile, lumînările şi îmbrăcămintea care fac parte din ceremonie.

Ei urmează instrucţiunile călugărilor, stînd aşezaţi iniţial într-un sicriu cu capul îndreptat spre Vest, direcţia în care sunt îngropate persoanele decedate, apoi se întorc invers, ceea ce simbolizează renaşterea.

„Am simţit că renasc, am revenit la viaţă şi am devenit o persoană nou㔑, a spus Nutsarang.

Un altă persoană care a luat parte la ceremonie, Chonlathit Nimimenwai, în vîrstă de 23 de ani, a declarat că a participat deoarece o ghicitoare i-a spus că viaţa ei era în pericol. „M-a făcut să mă simt stresată. De aceea sunt aici astăzi, pentru că vreau să mă simt mai bine”, a spus tînăra citată de Reuters.

Numeroase temple din Thailanda organizează evenimente similare, iar Prakru Prapath Waranukij, un călugăr care a susţinut ceremonia, a declarat că în pofida faptului că ritualul a primit unele critici online, după părerea sa este important ca lumea să mediteze la moarte. „Le reaminteşte oamenilor că într-o zi vom muri, de aceea trebuie să fim atenţi la modul în care ne trăim viaţa”, a explicat Prakru.