TERMENUL DE EXAMINARE A SESIZĂRILOR LA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ VA FI REDUS

Legislativul a decis, pe 18 aprilie, reducerea termenului de examinare a sesizărilor la Curtea Constituţională de la şase la patru luni. Iniţiativa aparţine deputaţilor din fracţiunea comuniştilor şi a fost susţinută de majoritatea legislatorilor prezenţi la şedinţă. Proiectul prevede o serie de modificări la legislaţie, ce ţin de termenul de examinare a sesizării la CC, deliberarea judecătorilor, recuzarea judecătorilor. Conform proiectului, CC trebuie să soluţioneze sesizările parvenite în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai tîrziu de patru luni din momentul înregistrării. De asemenea, proiectul de lege mai prevede că CC va examina în termen de cel mult 30 de zile sesizările care conţin circumstanţe ce pot afecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei. În proiect se mai propune lărgirea temeiurilor de recuzare a judecătorilor. Astfel, judecătorul să poată fi recuzat nu doar dacă a participat la elaborarea actului contestat sau s-a pronunţat asupra actului contestat, dar şi în cazul în care s-a pronunţat asupra problemei care face obiect al sesizării.