«Istoria este trecutul în toată deplinătatea sa» (L. Boia), fixat într-un fel sau altul.

Fondul documentar al Istoriei Moldovei este fără pereche după volumul şi diversitatea sa tematică, după formele de manifestare. El nu poate fi comparat cu istoriografia ţărilor vecine din lipsa acesteia pentru perioada medievală. Cantitatea şi calitatea actelor oficiale ale Moldovei, izvoarele narative, cărţile autorilor străini despre Moldova şi moldoveni din veacurile XV - XVII individualizează cu toată evidenţa vechimea istoriei scrise a Moldovei.

Întemeiat în 1359, dobîndindu-şi în luptele cu Ungaria neatîrnarea la 20 martie 1365, statul dintre Carpaţi şi Nistru pentru prima dată se documentează cu numele său istoric Terra Moldaviae (în majoritatea covîrşitoare a actelor - Земля Молдавская) în prima gramotă păstrată, ieşită din Cancelaria Moldovei la 1 mai 1384. Numele fondatorilor Moldovei - moldoveni, boieri moldoveni este atestat în mii de acte oficiale 625 de ani de-a rîndul, din 1392 pînă în 2017. Din 1384 pînă în 1504 Cancelaria Moldovei a emis 920 de acte, alcătuind prin bogăţia şi diversitatea sa un tezaur de mărturii de ordin istoric, politic, social-economic, cultural-lingvistic de o valoare excepţională. Toate aceste gramote sînt traduse publicate şi... trecute sub tăcere.

Pentru comparaţie. Amintim: cancelaria ţării de dincolo de Milcov - a Basarabiei/Ungrovlahiei/Munteniei din 1330 pînă în 1500 a emis doar 256 de acte, în care actuala denumire a statului, numele locuitorilor nici o dată nu se pomeneşte! Despre ce fel de «istorie comună» poate fi vorba?! Despre care istorie, a căror «români» poate fi vorba?!

O altă componentă uimitor de bogată prin conţinut şi formele de manifestare a istoriografiei moldoveneşti este vestita letopisanie moldoveneacă, care, prin numărul de titluri şi originalitatea sa, pînă astăzi trezeşte zavistia şi ciuda vecinilor. Din această pricină, letopisania Moldovei în permanenţă este schimonosită, ciopîrţită. Este vorba despre larg cunoscutul în Europa fenomen istoriografic letopisania moldo-slavonă, poreclită ba «cronicile româno-slave», ba «славяно-молдавские летописи»... În realitate fiind vorba despre letopiseţele moldoveneşti prin conţinut şi spirit, prin fondul etnic şi toponimic, dar scrise slavoneşte. În primul tom al Istoriei Moldovei se spune că ar fi vreo 12. Ele nu sînt arătate, deşi formează temelia istoriei scrise a Moldovei. În Dicţionarul de istorie a românilor (Chişinău, 2005) sînt menţionate numai 7 letopiseţe moldo-slavone. În realitate, Istoria Moldovei din 1352 pînă în 1590 este reflectată în mai bine de 20 de texte, desfăşurate sau mai scurte, scrise în majoritatea cazurilor în limba slavonă. Din păcate, spaţiul nu ne îngăduie să le nominalizăm.

Un compartiment aparte din letopisania noastră îl formează aşa-numitele cronici boiereşti (de autor), alcătuite la comanda domnitorilor: 1. Letopiseţul lui Macarie (1504 - 1551); 2. Letopiseţul lui Eftimie (1541 - 1554); 3. Letopiseţul lui Azarie (1551 - 1574). Cronica murală moldo-slavonă de la Suceava (1574 - 1590) încheie letopisania moldoveneacă de limbă slavonă.

Inscripţiile în slavoneşte executate la porunca lui Ştefan al III-lea cel Mare pe pietrele de mormînt a mitropolitului Teoctist, ale străbuneilor săi Roman I, Ştefan I, Bogdan I conţin ştiri preţioase despre moştenirea tronului, faptele eroice ale strămoşilor. De o deosebită valoare sînt pentru studierea Istoriei Moldovei actele voievodale - poslanii, adresări scrise la porunca sau dictate de Ştefan al III-lea cel Mare: Adresarea marelui voievod către principii creştini din 25.01.1475; Instrucţiunile marelui voievod solilor săi din Ungaria din 20.06.1475; Pisania de la Războieni, dezvelită la 8.11.1496.

Aşadar, istoria scrisă a Moldoveidin 1407 (începutul Pomelnicului mănăstirii Bistriţa) pînă în 1590 este înveşnicită curgător în mai bine de 20 de texte înlănţuindu-se consecutiv după principiul anfiladei: o perioadă/domnie urmînd nemijlocit pe cea precedentă. Este semnificativ, că consemnările cronicăreşti se împletesc armonios, completîndu-se cu ştirile din fondul oficial-documentar – mai bine de 1000 de acte! – din Cancelaria Moldovei din 1384 pînă în 1504. Pentru comparaţie menţionăm: istoria ţării sudcarpatice din veacurile XIV – XVI nu este consemnată nici într-o propoziţie a autorilor localnici. «Istoriografia slavonă a statului feudal Ţara Basarabilor/Ungrovlahia a fost acefală (= fără cap): nici o cronică internă nu a păstrat istoria acestei ţări în veacurile XIV – XVI», – constata cunoscutul istoric român P.Panaitescu. Despre ce fel de «istorie comună» poate fi vorba?! Despre care istorie, a căror «români» poate fi vorba?!

O particularitate deosebit de însemnată a istoriografiei medievale moldoveneşti este că Moldova prezintă unica ţară din Europa gospodarii căreia, întîi de toate Ştefan al III-lea cel Mare, a poruncit şi a supravegheat ca istoria Statului Moldovenesc, realizările şi faptele de luptă ale supuşilor să devină cunoscute şi altor popoare. Astfel au fost scrise: 1. Cronica moldovenească în limba germană (1457 – 1499); 2. Cronica moldovenească în limba rusă (1359 – 1504); 3. Cronica moldovenească în limba polonă (1352 – 1564)...

În secolul XVI cultura scrisă moldovenească, istoriografia Moldovei devin naţionale şi după formă. În ultimii ani s-a descoperit că cancelaria moldovenească din 1571 pînă în 1588 a emis 7 (şapte!) gramote scrise într-o limbă curgătoare, înţeleasă fiecărui moldovan de azi – în dulcea limbă moldovenească. În 1630 Eustratie Logofăt a scris Letopiseţul Moldovenesc, iar în 1635 Gr. Ureche redactează Letopiseţul Ţării Moldovei, consemnînd evenimentele din anii 1359 – 1594. În 1675 Miron Costin încheie munca asupra celei mai însemnate lucrări istorice: Letopiseţul Ţării Moldovei (1595 – 1661). Letopisania în limba moldovenească este continuată de N. Costin: Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii pînă în 1661, Cronica domniei lui N. Mavrocordat şi D. Cantemir. Pînă la 1686 Miron Costin a mai scris Cronica Ţărilor Moldovei şi Munteniei (1677, în limba polonă), Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Multeană (1684, în limba polonă), De neamul moldovenilor... (1686).

Aşadar, bibliografia istoriei, culturii şi etnologiei Moldovei din 1630 pînă în 1686 s-a îmbogăţit cu cinci lucrări fundamentale (pentru acea vreme) elaborate de Eustratie Logofătul şi Miron Costin în limbile moldovenească şi polonă. Către ultimul deceniu al veacului XVII Moldova dispunea de mai bine de 30 de scrieri istorice, elaborate în limbile slavonă, moldovenească, germană, polonă.

Pentru comparaţie: despre istoria Ţării Basarabilor/Ungrovlahiei nu există nici o păginuţă scrisă de autori localnici în limba lor! Abia după 1690 încep să se alcătuiască aşa-numitele cronici muntene (pînă în 1729), de toate 6, dintre care 2 despre C. Brîncoveanu... Despre ce fel de «istorie comună» poate fi vorba?! Despre care istorie, a căror «români» poate fi vorba?!

Continuînd tradiţia scrierii consecutiv-neîntrerupte a Istoriei Moldovei, la 1743 Ion Neculce termină de redactat opera sa nemuritoare O samă de cuvinte. Letopiseţul Ţării Moldovei (1661 - 1743). Această, prima cu adevărat creaţie literară în limba moldovenească, descriind inspirat istoria Moldovei din 1661, unde s-a oprit Miron Costin, pînă în 1743, este precedată de primul buchet de creaţii orale: legende istorice norodnice moldoveneşti: O samă de cuvinte...

Cea mai convingătoare şi ilustrativă dovadă a adevărului general cunoscut, anume că Moldova a avut şi are istoria sa distinctă este compendiul fundamental Cronica paralelă... a lui Axinte Uricariul (1727). Ea fixează cele mai însemnate evenimente şi fapte din Istoria Moldovei şi din istoria Ţării basarabilor/Ungrovlahiei/Munteniei de la întemeierea lor pînă la 1626, alcătuită pe baza letopiseţelor moldoveneşti şi a cronicilor munteneşti Istoriile lui Radu Popescu şi Letopiseţul cantacuzinesc. Din 373 de pagini ale Cronicii paralele a ţărilor Moldovei şi Munteniei, 311 pagini reflectă Istoria Moldovei şi numai 63 de pagini istoria Munteniei! Despre ce fel de «istorie comună» poate fi vorba?! Despre care istorie, a căror «români» poate fi vorba?!

În 1716 la Berlin apare în limba latină Descriptio Moldaviae a lui Dimitrie Cantemir. Această primă Enciclopedie a Moldovei descrie geografia, natura, istoria culturii, limbii şi bisericii pravoslavnice moldoveneşti... Cea mai mare parte a acestui studiu enciclopedic, 2/3 din volum, adică 214 pagini, sînt consacrate sistemului politic, împărţirii administrativ-teritoriale şi orînduirii Statului Moldovenesc: De forma Republicae Moldavicae...

A urmat o serie de istorii ale Moldovei scrise în limba moldovenească: Letopiseţul anonim al Moldovei (1661 - 1709), Cronica racoviţeană (1725 - 1730), Cronica Ghiculească (1661 - 1709), Cronica Ghiculeştilor (1695 - 1754), Condica lui Gheorgachi (1762), Letopiseţul Moldovenesc (în limba rusă, 1773), Cronica Voroneţului cuprinzînd Domnia lui Ştefan voievoda cel Viteaz (1773) de Vartolomeu Măzăreanu - toate umbrite de letopiseţele «marilor cronicari moldoveni» Gr. Ureche, Miron Costin, I. Neculce... Se cuvine să menţionăm măcar unele din cronicile şi povestirile istorice versificate: Cronica Hotinului (1769), Rumeanţev şi luptele dintre ruşi şi turci (1769 - 1772), Cîntecul despre cneazul Potiomkin (1791) - subiecte şi teme despre care cronografia muntenească, istoriografia românească habar nu au...

Veacul XIX este veacul înfloririi istoriografiei ştiinţifice moldoveneşti. La 1840 la Iaşi, capitala Principatului Moldova, se deschide Academia Mihăileană. La 24 noiembrie 1843 aici M. Kogălniceanu, istoric şi om de stat, rosteşte Cuvîntul introductiv la cursul de istorie a Moldovei. Doi ani mai tîrziu, în 1845, la Iaşi apare Manualul de istorie a Moldovei de I. Albineţ. La 1852 M. Kogălniceanu editează Letopiseţele Ţării Moldovei. La 1858, la Iaşi, apare ultima Istorie a Moldovei (întregi) în 2 tomuri de Manolache Drăghici... Pentru comparaţie: pînă în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, «secol al naţiunilor, care este şi secol al istoriei, ce tinde să devină «ştiinţă supremă» (L.Boia, 2016), Valahia/Muntenia, din 1878 - România, nu a avut vreo istorie integră scrisă. Despre ce fel de «istorie comună» poate fi vorba?! Despre care istorie, a căror «români» poate fi vorba?!

Cum notează şugubăţ-chipărat L. Boia, «Istoricul poate afirma multe», dar realitatea poate fi alta, inclusiv despre «secolul naţiunilor»... Iată ce scria în 1936 academicianul M. Sadoveanu: «De mirare şi neobişnuit lucru: într-un veac în care problema naţionalităţilor încă nu se pusese, marii scriitori moldoveni din acel veac - Gr. Ureche, Miron Costin, Ion Neculce - ne silesc s-o constatăm la dînşii».

Într-adevăr, Miron Costin prin studiile sale în limba polonă, monografia De neamul moldovenilor... de acum în secolul XVII (!) a pus bazele etnologiei moldoveneşti. Marii cronicari moldoveni Gr. Ureche, Miron Costin, Ion Neculce au constatat apariţia şi statornicirea moldovenilor, au demonstrat originea limbii moldoveneşti. D. Cantemir în monografia Descrierea Moldovei a confirmat în limba ştiinţifică a acelor vremi concluziile predecesorilor săi moldoveni despre neamul moldovenilor - moldava gente, despre limba moldovenească - lingua moldavica, lingua moldavorum, sermone moldavica... Astfel, oamenii de cultură şi ştiinţă moldoveni Gr. Ureche, Miron Costin, N. Costin, D. Cantemir, Ion Neculce scriu despre naţia moldovenească, fundamentează statornicirea şi dăinuirea acestei comunităţi etnice cu 300 de ani înainte de «secolul naţiunilor».

Ce ne facem? Recunoaştem şi respectăm realitatea etnică atestată scris de sute de documente, recunoscută de numeroşi autori notorii în cercetările lor, începînd cu veacul XV?.. Sau negăm o realitate etnică cu o vechime de secole de dragul unor ambiţii politice expansioniste?! Moldovenii nu sînt de vină, că vecinii lor s-au trezit abia către sfîrşitul veacului XIX!

Cursul nestăpînit al vremurilor ne-a arătat, că «istoria nu este îndrumătoarea vieţii», cum credea Cicerone. Istoria, demonstra V.O. Kliucevskii, este o supraveghetoare neînduplecată care pedepseşte crud neînsuşirea lecţiilor. Exemple tragice: conflictul fratricid de la Nistru, politica chioambă a guvernanţilor vînduţi. În loc să perceapă Istoria Moldovei ca mijloc de aplicare în politica statală, guvernanţii corupţi o schimonosesc grosolan, o neagă sfidător.

În sclipitorul său articol Sensibilitate şi istorie (1953) faimosul istoric francez Lucien Febvre se căina, că încă nu sînt scrise Istoria Binelui, Istoria Cruzimii, Istoria Cumsecădeniei, Istoria Nădejdii... Trebuie să recunoaştem, că istoricii ieri adulatori ai comunismului, azi cîntăreţi ai românismului au anumite succese în această privinţă. În condiţiile instaurării din 1990 a regimului ideologic româno-unionist revanşard, de schimonosire topornică, de negare obraznică a Istoriei Moldovei, în Republica Moldova domină Istoria Ruşinii impusă administrativ de guvernanţii vînzători, Istoria Minciunii umflată de slugoii acestor guvernanţi. Istoria Moldovei este istoria Patriei, istoria meleagului străbun, istoria strămoşilor făcători ai Moldovei, istoria faptelor glorioase, istoria eroilor căzuţi, a veşnicei lor pomeniri, a recunoştinţei noastre nestinse...

Încă în 1843 M. Kogălniceanu sublinia: «Trebuinţa istoriei Patriei ne este neapărată chiar pentru ocrotirea drepturilor noastre împotriva naţiilor străine». Cei care ne lipsesc sforăitor de Istoria Moldovei urmăresc să ne bage pe gît altă credinţă, alte moravuri, alte apucături... Să ne pîngărească memoria istorică, să ne fure tot ce avem sfînt... De 26 de ani ocupanţii ideologici şi agenţii lor din toate structurile conducătoare zi şi noapte zbiară necontenit: «Începutul vostru este necunoscut, numele ce-l purtaţi nu este al vostru, nici pămîntul pe care locuiţi nu-i al vostru...». «Sîntem călcaţi în picioare numai pentru că nu ne apărăm, nu manifestăm conştiinţa naţionalităţii noastre... Neştiind istoria noastră, nu ştim «pe ce să ne întemeiem şi să ne arătăm dreptăţile» (M.Kogălniceanu)...

Memento Patria! Să păstrăm în minte şi în suflet Patria! Memento! Să nu uităm: cu istoria românilor, cu steagul românilor, cu gherbul românilor, cu limba română, adică cu minciunile românilor nu vom putea întregi Republica Moldova şi deci Statul Moldovenesc va fi lipsit de viitor. Să ne întărească şi să ne însufleţească în lupta pentru fiinţa noastră moldovenească, pentru dăinuirea Statului Moldovenesc chemarea lui Ştefan cel Mare: «Una cum toată Patria noastră!» Împreună cu toată Patria noastră Moldova!

Vasile STATI