„TATAL“ TERMOMETRULUI CU MERCUR: FAHRENHEIT

Daniel Gabriel Fahrenheit a fost un fizician, inginer și... sticlar german, binecunoscut pentru inventarea termometrului cu mercur și a scării de temperatură care-i poartă numele. S-a născut la 26 mai 1686, la Danzig, azi Gdańsk, în Polonia, cel mai mare dintre cei cinci copii, doi băieți și trei fete, ai neguțătorului Daniel Fahrenheit. Și-a început instruirea în ale comerțului la Amsterdam, după ce părinții săi au murit la 14 august 1701 de la consumul de ciuperci otrăvitoare. Nu i-a plăcut meseria de neguțător, pasiunea sa fiind științele naturale, care l-au determinat să înceapă studii și experimente în acest domeniu. În 1717 a călătorit la Berlin, Halle, Leipzig, Dresda, Copenhaga, timp în care i-a întîlnit pe cunoscuții fizicieni Ole Romer, Christian Wolff și Gottfried Leibniz. În acelaşi an s-a stabilit la Haga ca sticlar, făcînd barometre, altimetre și termometre. Din 1718 a predat chimie la Universitatea din Amsterdam. A vizitat Anglia în 1724 și a fost ales membru al Societății Regale de Științe. A murit în 1736, în Olanda, la Haga, unde a și fost înmormîntat.

Daniel Gabriel Fahrenheit a fost primul care a utilizat mercurul ca lichid termometric și a fabricat primele termometre de dimensiuni reduse care puteau măsura temperatura umană și temperatura atmosferică pînă la 96 de grade. În 1714 punea la punct primul termometru cu mercur şi tub capilar închis. Un an mai tîrziu definește prima scară de măsură a temperaturii imaginată vreodată. Deşi aparent stabilită în mod ştiinţific, scara Fahrenheit a fost concepută arbitrar. Se spune că Daniel Gabriel Fahrenheit, hotărînd în mod arbitrar că temperaturile de îngheţ şi de fierbere ale apei sînt separate de 180 de grade, a introdus un termometru în apă cu gheaţă şi a marcat nivelul mercurului cu 32 de grade, după care a introdus acelaşi termometru într-un vas cu apă clocotită şi a marcat nivelul mercurului cu 212 grade. Apoi a împărţit segmentul dintre cele două puncte cu 180 de indicaţii echidistante. Simplu, nu?

După revista “Taifasuri”