Gogoaşe pe cap de locuitor

Citesc zilele acestea ceva cum ar fi: „În luna ianuarie, britanicii mint de îngheaţă apa. Cele mai multe minciuni sînt legate de banii cheltuiţi şi de cadourile primite de sărbători, dietele pe care le urmează sau de modul în care s-au distrat de Revelion. Potrivit unui studiu, britanicii povestesc precum că au petrecut cu prietenii, cînd în realitate, în noaptea dintre ani au fost singuri acasă. În total, cetăţenii Marii Britanii spun, în medie în luna ianuarie, peste 200 de gogoaşe".

Citesc şi rîd printre accese de invidie şi ciudă. De ce lumea e organizată atît de disproporţionat?! Marea Britanie, şi aşa un tărîm al stabilităţii, ordinii şi dreptului, în frunte cu Regina-mamă, cu un Parlament ca la carte şi o Constituţie într-adevăr lege fundamentală, are cetăţeni mincinoşi mai mult la Revelion. În timp ce prin alte părţi, inclusiv în ţara mea, minciuna a ajuns lege de bază, doctrină a existenţei, Parlamentul - o „gogoşerie” adevărată, iar cetăţenii numai în ianuarie mint mai puţin, pentru că sînt ocupaţi cu hostropăţuri de sărbătoare.

Minciuna a devenit în patria mea o normă a vieţii şi de multe ori nu eşti crezut mai degrabă dacă spui adevărul. Se minte din faşă, cînd pruncul caută prin orice chip să nimerească mamei în braţe, pentru că acolo e mai dulce şi mai cald. Apoi trişează la grădiniţă, pentru a pune mîna pe jucăria preferată. Mai departe vin în şuvoi bilateral minciunile la şcoală. Pe de-o parte li se spun minciuni părinţilor, pe de alta - profesorilor, culminînd cu marele show al trişării la examenele de bacalaureat – aici se minte angro din toate părţile.

Pornind pe „cărarea vieţii”, începînd cu facultatea, minciuna ajunge la un nivel calitativ nou, mai feroce, mai nemilos, miza fiind mult mai grasă, chiar decisivă aş spune. Pentru că aici de felul cum spui minciuna, cui, unde, cu ce scop, în virtutea sau în ciuda cărui fapt, depinde deja foarte mult – de la conţinutul prînzului şi grosimea portofelului pînă la amplasarea locuinţei, etajul biroului de serviciu, adresa vacanţelor, postul socrului şi bunăvoinţa soacrei. Respectiv, Gala Marii Minciuni se produce în palate luxoase, după trei rînduri de pază. Pentru că minciuna e o lucrare foarte fragilă, de felul unei construcţii din cărţi de jucat - dacă atingi cumva vîrful, se risipeşte dracului toată migăleala. De aceea capul, culmea minciunii trebuie protejate ca ochii din cap.

În asemenea context statistica minciunilor englezilor chiar este enervantă. Probabil, minciuna în Marea Britanie este un fenomen atît de rar şi ieşit din comun că pentru a fi făcute nişte concluzii e nevoie de studii serioase, cu multă concretitudine. Auzi, peste 200 de „gogoaşe”! Le-au şi numărat, naţiune de gentlemeni plictisitor de corecţi! Să vadă ei „răspunsul nostru lui Chamberlain” – minciună pretutindeni şi mereu. Numai că nu s-a apucat nimeni să calculeze, dar cu siguranţă, în raport cu minciunile moldovenilor nu mai merge noţiunea de „gogoaşe”. Aici se va număra cu termini de tipul „pe cap de locuitor”, „la metru pătrat”, „în perioada ultimilor ani”, şi socotit în cifre cu mai multe zerouri.

Apropo, Dicţionarul de epitete al limbii române, după M. Buga, dă 93 (!) de calificative cuvîntului „minciună”: absolută, absurdă, admirabilă, agreabilă, amabilă, amăgitoare, băbească, belicoasă...şi mai departe după text, fiecare îşi alege după caz şi nevoie.

Lilia GRUBÎI