SUTE DE OAMENI AU PARTICIPAT LA ACTIUNI DE COMEMORARE A LUI STEFAN CEL MARE

Sute de persoane au depus în dimineaţa zilei de 2 iulie flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfînt din centrul capitalei, cu prilejul împlinirii a 511 ani de la trecerea în eternitate a marelui voievod. La manifestare au participat Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman, oameni politici şi de cultură, feţe bisericeşti.

Preşedintele Nicolae Timofti a menţionat că Ştefan cel Mare şi Sfînt a fost un mare voievod şi un mare om. „Cît trăim pe acest pămînt trebuie să comemorăm şi să cinstim memoria celor care au creat acest stat. Trebuie să ne mîndrim cu ceea ce ne-a lăsat Ştefan cel Mare”, a subliniat şeful statului.

În context, Preşedintele a făcut o legătură a evenimentului de pe 2 iulie cu situaţia politică din ţară. „Sper ca viitorul Premier să posede calităţile marelui domnitor”, a relevat Nicolae Timofti.

Ştefan al III-lea, numit Ştefan cel Mare şi Sfînt, a fost domnitor al Moldovei timp de 47 de ani, din 1457 pînă în 1504. A purtat 36 de războaie, dintre care doar două le-a pierdut şi a construit 44 de mănăstiri şi biserici.