SUTE DE MEDALII PENTRU SECTORUL VITICOL DIN MOLDOVA

Vinificatorii moldoveni s-au ales cu 490 de medalii și distincții la concursurile internațioanle la care au participat în 2018. Care sînt vinurile premiate cu aur.

Vinurile moldoveneşti sînt tot mai apreciate peste hotare. În 2018, acestea au obținut un număr record de medalii la competițiile internaționale. Mai exact, anul trecut, companiile vinicole din țara noastră au obținut 490 de medalii, dintre care 190 de aur. Un succes pentru sectorul viticol din țara noastră, care depune eforturi mari pentru a ține pasul cu marile puteri în materie de vinuri.

„Dacă e să ne referim la importanța concursurile la care vinificatorii noștri au participat și au fost premiați, acest număr de medalii vorbește despre succesul înregistrat de sectorul vinicol din țara noastră. Faptul că vinurile noastre s-au evidențiat printre cele 8000 de mostre care au fost prezentate la aceste concursuri înseamnă că chiar avem cu ce ne mîndri”, a declarat Gheorghe Arpentin în cadrul emisiunii „La Ordinea Zilei” de la Radio Sputnik Moldova.

Vinificatorii moldoveni continuă să înregistreze succese și în 2019. Astfel, de la începutul acestui an, Vinul Moldovei a obținut 144 de medalii la concursurile „MundusVini”, „Berliner Wine Trophy” și „Eurasia Wine&Spirts Competition”, dintre care 92 – de aur și 52– de argint.

„Asta înseamnă că și anul 2019 va fi unul productiv pentru sectorul vinicol. Respectiv, noi ne așteptăm la un număr și mai mare de medalii”, adaugă Gheroghe Arpentin.

Optimismul directorului Oficiului Național al Viei și Vinului are o explicație. Anul trecut, Republica Moldova a avut una dintre cele mai bogate recolte de struguri din ultimii 10 ani, performanță ce a plasat țara noastră pe locul 19 în clasamentul producătorilor de vinuri din întreaga lume.

„Vreau să spun că anul 2018 este caracterizat nu doar de cantitatea de struguri recoltată, ci și de calitatea acestora. Deși condițiile meteo au favorizat coacerea mai rapidă a strugurilor în 2018, calitatea acestora nu a fost afectată. Strugurii au fost mustoși și dulci”, a adăugat Gheorghe Arpentin.

Cert este că de pe o suprafață totală de 128 de mii ha de viță-de-vie, în 2018 au fost recoltați 680 mii tone de struguri. Din aceștia s-au obținut 16,5 milioane de decalitri de vin, 2,5 milioane de decalitri de vin spumant și 4,8 milioane de decalitri de distilat.

Sursa: sputnik.md