Interceptările americane şi ipocrizia europeană

Toată lumea spionează, în special pentru securitatea comercială, şi este halucinant să auzi miniştri care vorbesc despre „acte de o ostilitate incalificabilă”, scrie „Liberation”.

„Memorie scurtă? Ipocrizie? Reacţiile revoltate ale liderilor europeni după dezvăluirile făcute de „Der Spiegel” şi „The Guardian” despre spionajul practicat de NSA în ţările bătrînului continent şi la instituţiile comunitare de la Bruxelles, ca şi pretutindeni în lume sunt stupefiante. Pentru că este vorba despre ceva ce toată lumea ştie bine la Bruxelles şi în capitalele europene, că americanii îi supraveghează de mult timp şi nu sunt singurii: China, Rusia, Japonia şi chiar Canada, dar la fel şi statele membre între ele sau împotriva unor terţi (SUA, spre exemplu) practică asemenea activităţi”, scrie „Liberation” într-un articol dedicat scandalului interceptărilor NSA în UE.

”Toată lumea face spionaj, în special pentru securitatea comercială. Este halucinant să o auzi pe Christine Taubira, ministrul francez al Justiţiei, că vorbeşte despre „act de o ostilitate incalificabilă”, se miră un deputat european, citat de „Liberation”. „Mă întrebam de ce ne mirăm: această supraveghere de proporţii în UE nu este o noutate”, spune europarlamentarul olandez Sophie In’t Veld, vicepreşedinta comisiei pentru libertăţi publice. „Dar mă bucur de aceste proteste, chiar dacă mă îndoiesc că există voinţă reală de a schimba lucrurile.”

Şi nu numai ministrul francez al Justiţiei s-a revoltat împotriva acţiunilor NASA, ci şi omoloaga din Germania, care a fost chiar mai vocală. Nici în Germania însă politicienii nu sunt miraţi de operaţiunile SUA sau de ipocrizia guvernanţilor şi nu cred că va exista voinţa de a schimba ceva. Preşedintele Partidului Social-Democrat, Sigmar Gabriel, se îndoieşte că Angela Merkel i-a cerut foarte serios explicaţii lui Barack Obama pentru cele 500 de milioane de interceptări pe lună făcute de NSA în Germania. Şi asta pentru că, pur şi simplu, Merkel ştia totul.

Aflată în campanie electorală, Merkel a respins ferm ipoteza. Nu şi experţii în intelligence, citaţi de televiziunile publice. „Adversarii BND (spionajul german) includ nu numai China sau Rusia, ci şi serviciile anglo-saxone”, spune Erich Schmidt-Eenboom, unul dintre aceşti experţi germani. Iar BND-ul informează guvernul, via Ronald Pofalla, responsabilul cu coordonarea agenţiilor de intelligence. El a fost audiat pe 3 iulie în Bundestag, dar puţini deputaţi mai cred că SUA nu au spionat în Germania în ultimele decenii. Mai mult, unele informaţii obţinute de SUA chiar în Germania au fost transferate către Berlin şi au ajutat la demantelarea unor celule teroriste. Pentru a nu mai vorbi despre datele legate de politicieni şi jocurile politice adunate de personalul diplomatic, după cum a revelat WikiLeaks.

Aşadar, scrie „Der Spiegel”, este puţin probabil ca Merkel să fi discutat cu Obama despre acţiunile „ostile” ale NSA. Iar preşedintele SUA a şi pregătit terenul discuţiei. „Sunt oameni în capitalele europene interesate, dacă nu de ce am mîncat la micul dejun, măcar despre ce am vorbit atunci”, a spus Obama cu referire la activitatea serviciilor europene în SUA. În revolta lor de ochii lumii împotriva SUA, politicienii europeni par să fi uitat de existenţa reţele americane Echelon, care a urmărit, începînd din anii ’70, convorbirile telefonice şi nu numai în întreaga lume, deci şi în actuala UE, scrie „Liberation”.

Staţiile de ascultare erau plasate în ţări anglo-saxone considerate foarte sigure de către SUA (Marea Britanie, Australia, Nouă Zeelandă, Canada). Existenţa sistemului a fost prezentată de ziaristul scoţian Duncan Campbell, în 1988. A durat însă zece ani pînă să apară o reacţie, şi asta pentru că Germania beneficia din plin de „fineţea” urechilor americane. În 2001, a apărut o reacţie dură a PE, dar după cîteva săptămîni a început aşa-zisul război împotriva terorismului şi totul a fost uitat. Bătrîna reţea rămîne, prin urmare, activă.

Cît despre ce se întîmplă la Bruxelles, pentru SUA nu este niciun secret, şi aceasta datorită serviciilor aliaţilor britanici, scrie „Liberation”. În 2001, un britanic de la Comisia Europeană, Desmond Perkisn, a declarat cu dezinvoltură că a oferit NSA codurile secrete europene, dar că, după două săptămîni, americanii au spus că nu au reuşit să le spargă. Britanicul nu a păţit nimic, poate şi pentru că şeful sau era comisarul britanic pentru Relaţii Externe, Chris Patten.

Apoi, în 2003, Consiliul de Miniştri al UE a constatat că sălile sunt pline de microfoane, implantate în pereţi chiar din timpul construcţiei clădirii, în 1989-1995. Erau vizate în special delegaţiile Germaniei, Franţei, Marii Britanii, Italiei, Spaniei şi Austriei. Afacerea nu a fost elucidată, însă au fost suspectate serviciile din SUA şi Israel. Şi în aceeaşi perioadă, la ambasada Franţei la Haga, s-a constatat că ambasada americană vecină a îndreptat o serie de microfoane ultraperformante fix către biroul ambasadorului francez.

În cele din urmă, în 2006, „New York Times” scria despre societatea americană SWIFT, cu sediul la Bruxelles, care transmitea, începînd din 2002, pentru CIA şi Trezoreria SUA, date despre tranzacţiile bancare europene. Mai era oare nevoie de actualele negocieri pentru transparenţa tranzacţiilor bancare sau de cele pentru transferul datelor personale ale europenilor care vor să călătorească în SUA?

”De fapt, scrie Liberation, statele membre UE nu vor să supere SUA şi au făcut de fiecare dată presiuni pentru ca şi UE să facă la fel, cu excepţia unor petiţii de principiu. Va fi de această dată altfel?”

Călin MARCHIEVICI