SUA, la un pas de razboi? Avertisment fara precedent din Iran

Unul dintre cei mai importanţi lideri ai Iranului s-a întîlnit recent cu miliţiile rebele irakiene din Baghdad pe care le-a anunţat să se pregătească pentru un război prin interpuşi (proxy war - n.r.), relatează The Guardian. În condiţiile în care relaţiile dintre Statele Unite şi Iran se înrăutăţesc pe zi ce trece, Donald Trump a comunicat şefului de la Pentagon că speră să nu fie un război cu Iranul, conform The New York Times.

Conform informaţiilor The Guardian, Qassem Suleimani, liderul forţelor iraniene Quds, a chemat miliţiile aflate sub influenţa Teheranului în urmă cu trei săptămîni, pe fundalul stării de tensiune din ce în ce mai mare din regiune. Mişcarea Iranului de a-şi mobiliza aliaţii regionali se presupune că a produs temeri la Washington cu privire la ameninţarea directă la adresa intereselor americane în Orientul Mijlociu. 

Suleimani se întîlneşte în mod regulat cu multitudinea de grupuri şiite din Irak, dar de data această tonul discuţiei ar fi fost diferit: „Nu a fost chiar o chemare la război, dar nu a fost nici prea departe”, a spus una dintre sursele citate. Întîlnirea a dus la o creştere mare a activităţii diplomatice între Statele Unite, oficiali irakieni şi oficiali britanici care încearcă să elimine potenţialul de risc armat între Teheran şi Washington şi care se tem acum că Irakul ar putea deveni arena conflictului între cele două state. 

Întîlnirea vine şi după ce Departamentul de Stat american a rechemat personalul diplomatic non-esențial din Irak, pe motiv că există un „risc major în ce priveşte violenţa şi răpirile”.

Fotografii cu „rachete pe ambarcaţiuni civile”, ar fi reprezentat motivul pentru care Administraţia americană s-a alarmat cu privire la Iran, ele fiind o „sursă de îngrijorare”, conform unui oficial american rămas anonim. Rachetele complet asamblate ar fi fost montate la bordul unor ambarcaţiuni care asigură comerţul maritim regional şi ar fi fost montate de Gardienii Revoluţiei, potrivit The New York Times.

Un responsabil al corpului Gardienilor Revoluţiei (armata de elită a regimului iranian), spunea Vineri că rachetele cu rază scurtă de acţiune ar putea lovi navele de război americane în Golf, conform Agerpres. „Chiar şi rachetele noastre cu rază scurtă de acţiune pot atinge cu uşurinţă navele de război (ale SUA) în Golf”, a declarat Mohammad Saleh Jokar, adjunct al şefului pentru afaceri parlamentare al Gardienilor Revoluţiei, citat de Fars, insistînd că „America nu îşi poate permite costurile unui nou război”.

Trump: Sper că nu va fi un război 

Deşi a contribuit la intensificarea stării tensionate prin plasarea de bombardiere şi portavioane în zona Orientului Mijlociu, administraţia Trump pune frînă acum posibilei confruntări cu Iranul. Preşedintele Donald Trump i-a spus secretarului de Apărare că nu îşi doreşte un război cu Iranul, în timp ce diplomaţii americani caută modalităţi de a dezamorsa tensiunile. Administraţia Trump, dispusă în trecut să înceapă conflictul, pare acum determinată să găsească o soluţie diplomatică. Planurile belicoase ale lui Trump au fost blocate şi pe plan intern: lidera Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi a spus şi ea că Preşedintele nu va avea acordul Congresului pentru un război cu Iranul, informează Reuters citat de Agerpres

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:42
03.04.24 - 13:44
01.04.24 - 12:39
01.04.24 - 12:46
05.04.24 - 19:01
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
07.04.24 - 00:04
06.04.24 - 13:48
05.04.24 - 17:07
07.04.24 - 00:09
06.04.24 - 13:46
02.04.24 - 12:29
09.04.24 - 12:16