SUA doresc sa-si consolideze si mai mult prezenta lor militara in Germania

SUA, care dispun de un efectiv de peste 30.000 de militari în Germania, doresc să-şi consolideze şi mai mult prezenţa lor militară în această ţară, în pofida criticilor repetate din partea Preşedintelui american Donald Trump la adresa Berlinului, a anunţat Vineri ambasadorul american în Germania, Richard Grenell, citat de AFP, scrie agerpres. Aproximativ 1.500 de militari vor fi trimişi suplimentar în Germania pînă în 2020, a precizat Richard Grenell într-un comunicat. Această viitoare desfăşurare urmează să contribuie la ‘consolidarea securităţii NATO şi a Europei’, a subliniat el. Acest anunţ intervine în pofida numeroaselor critici adresate – de la venirea lui Donald Trump la Casa Albă – ţărilor membre NATO şi, în special, Germaniei, pe motiv că nu alocă suficiente fonduri pentru apărare şi se bazează pe SUA pentru a le asigura securitatea.

Cele 29 de ţări membre ale Alianţei s-au angajat în 2014 să aloce 2% din PIB-ul lor cheltuielilor pentru apărare începînd cel tîrziu din anul 2024. Însă, aproximativ 15 ţări, între care Germania, Canada, Italia, Spania şi Belgia, sunt încă departe de această ţintă, cu mai puţin de 1,4% din PIB-ul lor pentru apărare în 2018, iar unele afirmă că nu pot să-şi respecte angajamentul pînă în 2024, invocînd constrîngeri bugetare, motiv de iritare pentru Preşedintele american. De altfel, Germania este una din ţintele privilegiate ale criticilor lui Donald Trump: el a acuzat Berlinul că alocă miliarde pentru a cumpăra gaze şi petrol din Rusia în loc să contribuie la cheltuielile de apărare. Germania a planificat să aloce 1,5% din PIB-ul său pentru bugetul apărării către orizontul anului 2025.