STRATEGIA LUI VLADIMIR PUTIN A SCHIMBAT ORDINEA MONDIALA

Să-ţi imaginezi Rusia ca o ţară slabă, exclusă de pe arena mondială, este o eroare. Moscova vrea să schimbe ordinea mondială, consideră generalul Philip Breedlove, commandant al forţelor NATO din Europa. Cercurile militare americane califică Rusia drept „cel mai mare pericol pentru SUA”. Şi, sub pretextul acţiunilor Moscovei, Pentagon-ul trimite în Europa trupe şi tehnică militară, cerînd suplimentarea cheltuielilor cu 3,4 miliarde dolari.

În acelaşi timp, preşedintele SUA Barac Obama se dă cu părerea că „în Siria Moscova s-a împotmolit, iar economia rusească e în regres”. E şi asta o modalitate de a distrage atenţia de la aventurile externe ale SUA, lipsite de orice strategie şi continuare.

Ar merita, însă, de observat că, deşi economia şi bugetul militar din Rusia e cu mult sub nivelul SUA, liderul de la Kremlin se descurcă de minune. El deţine puterea de 16 ani, ţine piept NATO în spaţiul ex-sovietic ( şi nu doar) şi a devenit unul dintre jucătorii principali în Orientul Apropiat.

În Siria el a demonstrat abilitate şi pragmatism. Înţelegînd că nici Europa, nici SUA nu vor să se implice în războiul civil, el a închis ochii la cruzimile lui Bashar al-Assad şi a folosit posibilitatea de a schimba raportul de forţe. După asta Putin a declarat retragerea trupelor, dar şi-a lăsat posibilitatea să revină oricînd.

Ca rezultat – misiune îndeplinită. Rusia l-a salvat pe Assad, dar şi a convins părţile implicate în conflict că o victorie militară este imposibilă. Paradoxal, dar anume implicarea lui Putin a condus la instalarea unei păci trainice – prima de la începutul războiului civil de cinci ani – şi la crearea condiţiilor pentru negocieri. Ce-i drept, deja condiţiile le va dicta Kremlinul.

Dacă e să privim situaţia global, putem afirma că Rusia s-a întors în Orientul Apropiat. Astăzi ea se află în centrul unui conglomerat complicat, care include nu doar Siria, ci şi toate părţile participante direct sau indirect, inclusiv SUA şi UE. Bineînţeles că Moscova nu poate soluţiona problemele regiunii, dar deja nimic nu se va rezolva fără Moscova.

După The Financial Times, Marea Britanie