STRANIA MOARTE A EUROPEI: IMIGRARE, IDENTITATE, ISLAM

În această vară, încă pînă la actele teroriste din Marea Britanie, Franţa, Belgia, Germania, Spania şi Finlanda, a văzut lumina tiparului cartea scriitorului şi jurnalistului britanic, Douglas Murray, intitulată „Strania moarte a Europei: imigrare, identitate, islam”. Denumirea cărţii este foarte relevantă şi vorbeşte de la sine.

De altfel, noţiunea de „stranietate” este mai degrabă un truc de marketing al autorului. Tema nu este nouă, iar lucrarea lui Murray a completat şirul mai multor opere devenite populare şi care au avut în Europa un mare impact asupra intelectualilor, dar şi a cititorilor de rînd. Este vorba de „Lagărul sfinţilor” (1973) de Jean Raspail; „Furie şi mîndrie” (2001) de Oriana Fallaci; „America în singurătate: sfîrşitul lumii, aşa cum îl ştim” (2006) de Mark Stein; „Londonistan” (2006) de Melanie Phillips; „În timp ce Europa dormea: cum islamul radical distruge Occidentul din interior” (2007) de Bruce Bauer; „Germania se autolichidează” (2010) de Thilo Sarrazin; „Marcat pentru moarte. Războiul islamului împotriva mea şi a Occdentului” (2012) de Geert Wilders şi „Supunerea” (2015) de Michel Houellebecq.

Aceşti autori au fost numiţi şi proroci, şi panicaţi, şi populişti, şi, pur şi simplu, extremişti şi criminali, care aţîţă spirite de intoleranţă, însă toţi ei au fost cu atenţie citiţi. Pentru că nu poate să nu fie o reacţie la procesele ce se produc în Europa.

SUA are istoria sa, autorii săi şi cărţile sale la tematica dată, nu mai puţin cunoscute, însă în acest material va fi vorba doar de Europa.

În timp ce-şi scria cartea, Murray a călătorit mult prin Europa. El a fost a Berlin, la Paris, pe insula italiană Lampedusa, unde vin migranţii ilegali din Africa, în Grecia pe insula Lesbos, în Olanda, în cartierele sărace din Malmö în Suedia etc.

Murray povesteşte istorii reale din viaţă, discută cu cei care acceptă şi salută migranţii, cu cei care nu doresc să-i vadă, stă de vorbă cu înşişi migranţii – el apare ca un martor ocular la ceea ce se petrece şi nu doar ca un teoretician de cabinet şi analist al datelor statistice.

Murray scrie despre scăderea natalităţii populaţiei băştinaşe din Europa, despre migrarea în masă, despre decizia politică catastrofală a cancelarului Merkel de a primi sute de mii de migranţi, lipsa unor instrumente viabile privind deportarea, despre atmosfera apăsătoare a terorismului şi limitarea pe continent a drepturilor şi libertăţilor ca răspuns la terorism, despre refuzul migranţilor de a se integra şi declararea legilor Şaria în anumite cartiere europene.

De ce Europa acceptă un număr uriaş de migranţi?

Justificările politicienilor sînt cunoscute: Lumea Veche are nevoie de mai mulţi copii, mai mulţi oameni, mai mulţi muncitori, de o diversitate culturală – ceea ce este un lucru bun, pentru că nu poţi în societatea contemporană globală să te închizi în cetate, or, valorile europene presupun o atitudine umană faţă de suferinzi, iar peste o generaţie (fie şi două-trei) migranţii se vor asimila şi totul va fi bine. Murray vine cu replici pentru fiecare argument. Însă cel mai important este că autorul pune întrebări şi anume: de unde în Europa este atîta lipsă de voinţă, lipsă de dorinţă de a trăi, senzaţie de vină, sentimente de autodispreţuire şi ură faţă de sine, lipsă de încredere în sine?

Parţial, Douglas Murray găseşte vinovată şi responsabilă de situaţia creată elita europeană, relaxată după cel de-al doilea război mondial şi uneori de-a dreptul proastă, care decenii întregi a cultivat valori moderne de multiculturalism, fixîndu-se cu orice preţ pe integrare, îmbuibînd conştiinţa europenilor contemporani că anume generaţia lor poartă răspundere pentru colonialism, rasism, nazism, fascism.

Autorul menţionează că prăpastia ideologică dintre elita politică şi populaţia simplă creşte dramatic, în timp ce guvernarea continuă să le vorbească despre beneficiile multicuturalismului, în pofida actelor teroriste, iar oamenii de rînd acumulează ură atît faţă de putere, cît şi faţă de migranţi şi musulmani.

Totuşi, răspunsul final în contextul proceselor ce se desfăşoară constă în altceva. Murray susţine că Europa pur şi simplu s-a istovit, a obosit şi a secătuit. Aidoma unui organism viu, aceasta s-a născut, a crescut, a activat şi prosperat, însă i-a venit rîndul să îmbătrînească, cu toate atributele specifice – demenţă senilă şi lipsă de puteri. Europa deja singură nu mai crede nici într-un fel de valori, inclusiv religioase, adormindu-se pe sine însăşi cu speranţe de progres tehnologic, calificate drept o soluţie pentru toate problemele sociale, şi de aceea nu mai doreşte să salveze realmente nimic.

Murray scrie: „Locuitorii Europei de Vest au pierdut senzaţia, denumită cîndva de filosoful spaniol Miguel de Unamuno y Jugo „receptivitate tragică a vieţii”. Europenii au uitat lecţia învăţată destul de chinuitor de către generaţia celui de-al doilea război mondial şi care constă în faptul că tot ce este mai frumos şi scump sufletelor lor, inclusiv cele mai culte şi măreţe civilizaţii din istorie, poate fi şters şi lichidat de oameni absolut nevrednici. Europenii nu numai că au renunţat la „receptivitatea tragică a vieţii”, dar şi au respins-o , ca rezultat al credinţei în „inevitabilul progres al omenirii”.

Europa caută ieşire în două direcţii: nihilismul total (adică după noi, măcar şi marele potop) sau hedonismul (un echilibru dintre teroare şi mici restaurante etnice pentru petreceri nocturne, care deocamdată le convine tuturor).

Or, aici Murray are unele tangenţe cu Mark Stein, care consideră că „Occidentul este fidel ideii diversităţii de culturi, care-i diminuează propria încredere în sine, care îl transformă într-un stat al bunăstării totale, cu tendinţe de lene şi satisfacere a propriilor pofte, care nu doreşte să nască copii, ceea ce îl sorteşte uitării – fiind mai mult ca niciodată asemănător cu o civilizaţie pierindă.

 Viteza şi consecutivitatea celor întîmplate conferă evenimentelor un tragism deosebit. Potrivit lui Murray, „istovirea existenţială a civilizaţiei poate şi n-a fost un fenomen unic anume al Europei moderne. Cu toate acestea, conştientizarea de către societatea veche a stingerii sale, în acelaşi timp cînd societatea nouă a devenit activă, nu poate să nu conducă la dramatice schimbări epocale”.

Bineînţeles că liberalii europeni s-au năpustit cu valuri de critică asupra lui Murray, în cele mai deştepte cazuri acuzîndu-l de incapacitatea de a formula exact unele detalii privind identitatea. Însă unii dintre critici au recunoscut că Murray scrie într-atîta de tare şi convingător că a devenit foarte periculos în amăgirile sale, iar publicaţiile islamice au menţionat că, deşi Murray nu are dreptate, totuşi cartea sa constituie o contribuţie merituoasă în lupta globală de idei.

Oricum, în general cartea este foarte depresivă, chiar dacă Murray propune două variante de derulare a evenimentelor. Prima – Europa ca civilizaţie vie va muri, şi a doua – îşi va reveni şi va încerca să-şi păstreze identitatea culturală. Numai că metodele propuse pentru salvarea Europei nu sînt prea optimiste: înăsprirea legilor cu privire la migrare, deportările în masă şi revigorarea propagandei creştinităţii. Există mari îndoieli că acestea ar putea cardinal schimba lucrurile.

În concluzie, însuşi Murray citează în cartea sa părerea radicală a jurnalistului danez, Lars Hedegaard, care susţine că viitorul Europei va fi deloc aşa cum ni-l închipuim, că Europa se va împotmoli într-un adevărat război intern, la fel ca în Liban, dezlănţuit în lupte stradale, unde în anumite regiuni poziţiile dominante vor fi ocupate de creştini, iar restul - de musulmani.

După inosmi.ru

Socialmai mult
22.09.17 - 16:18
22.09.17 - 14:45
22.09.17 - 14:09
22.09.17 - 11:47
22.09.17 - 11:42
22.09.17 - 11:27
21.09.17 - 17:54
21.09.17 - 17:22
21.09.17 - 17:18
21.09.17 - 15:11
21.09.17 - 14:37
20.09.17 - 15:54
20.09.17 - 15:07
20.09.17 - 14:36
20.09.17 - 12:57
20.09.17 - 12:45
20.09.17 - 12:39
19.09.17 - 17:12
19.09.17 - 16:30
19.09.17 - 16:26