STIATI CA?

  • De la Revoluţia Industrială, cantitatea de dioxid de carbon emisă în atmosfera a crescut cu 27%. Alt gaz de seră, metanul, s-a dublat în aceeaşi perioadă.
  • Aluminiul poate fi reciclat fără a pierde din calitate, este reciclabil 100%și poate fi revalorificat la nesfîrșit?
  • Se estimează că în doar 6 săptămîni, o doză pe care o duci acum la reciclat va trece prin tot procesul de reciclare și se va reîntoarce pe raftul magazinului?
  • Reciclarea aluminiului economisește 90% din energia necesară producției, atunci cînd este folosit în procesul de producție în locul materiilor prime?
  • Reciclînd 1 tonă de aluminiu, nu se mai emit în atmosferă 9 tone de CO2? Asta înseamnă, o cantitate echivalentă cu cea pe care o consumi conducînd 40.000 km cu mașina.
  • Dozele de aluminiu sînt, probabil, cele mai reciclate obiecte? Dar nu sînt singurele! Se reciclează, de asemenea, și lucruri precum ramele de ferestre din aluminiu.
  • Reciclarea unei doze de aluminiu salvează suficientă energie pentru a alimenta un televizor pentru 3 ore?
  • Dacă sînt aruncate în natură sau depozitate la groapa de gunoi, dozele de aluminiu se degradează în 500 de ani sau mai mult?