STIATI CA DESEURILE AUTOMOTO…?

  • Industria auto reciclează în fiecare an, la nivel global, peste 25 de milioane de tone de deșeuri generate de mașini scoase din uz?
  • Conform studiilor, mașinile se află pe locul 1 în topul produselor reciclate?
  • În Europa se reciclează aproape 8 milioane de autovehicule în fiecare an, iar în Statele Unite 12 milioane?
  • În fiecare an, cantitatea de fluide periculoase și uleiuri reciclate de către jucătorii industriei de profil este egală cu 8 dezastre de calibrul Exxon Valdez (la acest accident au fost deversate circa 40 de milioane de litri de petrol și este considerat unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din istorie)?
  • Anual, peste 14 milioane de tone de oțel reciclat sînt obținute de la mașinile scoase din uz (destul pentru a construi 2000 de Turnuri Eiffel)? Prin urmare, aproximativ 25% din caroseria unei mașini noi este făcută din oțel reciclat;
  • De asemenea, în fiecare an se recuperează 2,9 tone de zinc de la mașinile scoase din uz? În procesul de producție a zincului reciclat se utilizează cu 76% mai puțină energie decît în procesarea materialului original;
  • La nivel global sînt reciclate aproximativ 27 de milioane de mașini în fiecare an?
  • La achiziţie, magazinele aplică o taxă de 10% din valoarea acumulatorului nou în cazul în care acumulatorul vechi nu este predat la schimb? Predarea acumulatorilor uzaţi la centrele de colectare sau la magazin (cînd se cumpără unul nou) este obligatorie. Asta se întîmplă deoarece acumulatorii auto conţin foarte mult plumb şi acid sulfuric. Dacă se deteriorează carcasa de plastic, acumulatorii devin extrem de periculoşi;
  • Uleiul ars este foarte nociv atît pentru piele, cît şi pentru mediul înconjurător? De aceea, este recomandat ca schimbarea uleiului să se facă într-un atelier de service. Acestea asigură şi reciclarea uleiului uzat. Uleiul de motor este letal pentru vieţuitoarele acvatice, iar contactul cu pielea trebuie evitat pe cît posibil;
  • Lichidul de frînă este foarte dăunător pentru sănătate şi nu trebuie să intre în contact cu pielea? Recipientele care conţin lichid de frînă trebuie colectate la centre specializate sau la service-uri auto;
  • Reciclarea anvelopelor este foarte importantă? Cauciucul rezultat din procesul de reciclare este folosit în producerea asfaltului;
  • Pentru a produce un singur cauciuc de camion sînt necesari 60 de litri de petrol brut?
  • Procentul de reciclare a oțelului și a fierului provenit din autovehiculele scoase din uz se apropie de 100%? Aluminiul se reciclează în proporţie de 90%.
02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:42
03.04.24 - 13:44
01.04.24 - 12:39
01.04.24 - 12:46
05.04.24 - 19:01
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
07.04.24 - 00:04
06.04.24 - 13:48
07.04.24 - 00:09
05.04.24 - 17:07
06.04.24 - 13:46
09.04.24 - 12:16
09.04.24 - 12:15