Pericolul din spatele exceselor de democraţie ale UE

Autor: Mihai CONŢIU

Este deosebit de riscant să afirmi că un stat sau altul este imoral. Cu mult mai lesne, mai neprimejdios, este să declari sau să demonstrezi existenţa imoralităţii la nivel de stat.

Statul, în definiţia dicţionarelor explicative, este o instituţie suprastructurală, un instrument principal de organizare politică şi administrativă prin intermediul căruia se exercită funcţionalitatea sistemului social şi sînt reglementate relaţiile dintre oameni; statul este teritoriul şi populaţia asupra cărora îşi exercită autoritatea această organizaţie; stat = ţară. Acum înţelegeţi de ce este riscant să susţii că un stat poate fi imoral? Cu toate acestea, vom încerca să demonstrăm că se poate, că avem tot dreptul. Dar ce înseamnă imoral? Cea mai scurtă explicaţie, de dicţionar, este următoarea: corupt, depravat, stricat, lipsit de morală.

Dificultatea definirii unui stat ca fiind imoral, după cum aţi sesizat, vine din aceea că, în primul rînd, este sinonim cu ţara. Statul, ca suprastructură, vorbind strict despre ţările democratice, este o construcţie reprezentativă a voinţei populare majoritare exprimate prin votul acordat politicienilor. Spunînd despre stat că este imoral, în mod automat, prin ricoşeu, îi incluzi în tomberonul imoralităţii şi pe absolut toţi cetăţenii statului condus de către politicienii votaţi. O logică sau o aparenţă de realitate relativ inoxidabilă.

În diferite cercuri sociale şi diplomatice, am fost nevoit să admit, să constat faptul că R. Moldova întruneşte absolut toarte criteriile care ar defini-o ca fiind un stat mafiot. Dacă nu aş fi recunoscut acest lucru, mi s-ar fi pus la îndoială spiritul de observaţie raţional şi dragostea pe care o am faţă de această ţară debutantă în lumea democraţiei.

Voi restricţiona aria de cuprindere a acestui articol din cauze ce ţin de relaţiile pe care eu şi ziarul le-am avut cu ceea ce, în perspective imediate, se pare că nu poate fi reformat în R. Moldova, iar aici este vorba despre Justiţie, o instituţie privatizată efectiv de un singur om, iar eu am rostit numele lui Vladimir Plahotniuc şi al „unor „aliaţi” într-un context neoficial… diplomatic.

Oricît ar părea de paradoxal, trebuie să spun că pericolul ne-europenizării ţării stă tocmai în mîinile acelora care, aparent, sînt artizanii integrării europene a R. Moldova. UE vede prea bine bezna sau sărăcia în care ţara s-ar cufunda dacă va adera la Uniunea Vamală, motiv pentru care este extrem de permisivă cu guvernanţii, adică, le cam iartă anumite măgării, dar aceştia se pare că nu înţeleg nimic şi profită din plin de ceea ce cred ei că nu se observă.

Cea mai mare măgărie este vînzarea către ruşi a Băncii de Economii şi a Aeroportului. Anterior, şi Mihai Ghimpu a fost indecent, ca să nu spun porc, în raport cu decenţa democraţiei europene, dar actualii guvernanţi au furat pe faţă, conştienţi fiind că „li se va trece cu vederea”. Cu alte cuvinte, şi-au asigurat drum gratuit şi cont deschis la Moscova.

Este sau nu R. Moldova un stat imoral?

Într-o opinie exprimată absolut independent, consider că chiar m-aş face de rîs dacă aş afirma că statul politic R. Moldova este moral. Nici nu cred că a apucat să fie vreodată, indiferent de faptul că pot fi invocaţi politicieni, intelectuali sau… chiar poporul manipulat.

Am convingerea că nici o instituţie a UE nu va cuteza, la nivel oficial, să constate corectitudinea sau incorectitudinea tuturor liderilor politici din R. Moldova de după anul 1991. Nu este corect din punct de vedere politic. Cu toate acestea, UE, din generozitate faţă de popoare, nu clasele politice conducătoare, a primit în marea sa familie noi şi noi state după destrămarea URSS.

Aceeaşi UE, totuşi, mie, ca român, îmi produce mari mirări în clipa în care nu găseşte soluţii pentru „imigranţii ţigani” din România şi-mi sancţionează, pe anumite paliere, statul român. În clipa imediat următoare, realizez că şi statul meu român este unul imoral, prin chiar însuşi preşedintele României, ca o părere personală.

Revenind la R. Moldova, este imposibil să-mi imaginez că sobrele instituţii europene şi înalţii oficiali ai UE nu au certitudinea că Justiţia din R. Moldova aparţine unui singur om şi că nu va fi reformată niciodată în condiţiile în care sînt admise actualele „reguli interne”.

Am certa convingere că „blestemul” integrării benefice a R. Moldova în UE depinde de menajarea excesivă a bandiţilor de sorginte sovietică, iar eu sînt sigur că această interdependenţă este înţeleasă de toate părţile implicate. Inevitabil, actorilor naţionali le stă rezervată puşcăria. Vor exista imunităţi? Greu de crezut! Dar, pînă atunci, procesul integrării europene va întîmpina noi şi noi piedici!

Generozitatea democraţiei europene de care profită mafioţii

Nu sînt specialist şi, deci, nu mă pricep la politicile europene profunde. Am doar privilegiul de revoltat, motiv pentru care mă voi exprima din această poziţie. Bineînţeles că UE ştie că R. Moldova, de pildă, are o Justiţie coruptă. Dacă Justiţia este coruptă şi sistemul este ajutat financiar de UE ca să se reformeze, atunci cum poate ca aceeaşi UE să admită ca la Strasbourg, din partea R. Moldova, să fie admişi judecători moldoveni de cea mai sinistră aducere aminte din perioada URSS sau a unora, mai tineri, care sînt produşii ideologici, nu juridici, ai aceluiaşi sistem?

Fireşte că şi în UE există corupţie, dar o suprastructură multinaţională ca aceasta ar trebui să acţioneze mai dur în cazul unor state imorale ca R. Moldova. Haideţi să nu spunem că este vorba despre un exces de democraţie al UE, dar despre o mare nebăgare de seamă tot putem vorbi! Corupţia inevitabilă din multe state europene a ajuns să fie perfecţionată de noile state candidate, iar în Moldova maeştrii corupţiei sînt… maeştri!

Există vreun sistem de control al moralităţii judecătorilor de la CEDO? Greu de crezut! Vorbind în aceşti termeni morali, fiind vorba despre R. Moldova, cea mai săracă ţară a continentului, oare nici un judecător de la CEDO nu s-a mirat cînd Mihail Poalelungi a renunţat la calitatea de judecător la CEDO în favoarea celei de preşedinte al CSJ din R. Moldova? A fost cineva, de la CEDO, curios să cerceteze ce fel de dosare a examinat acesta? A fost cineva interesat de la CEDO sau din structurile de securitate democratică ale UE să afle cum au cîştigat o serie de dosare împotriva R. Moldova sub influenţa de membru component a lui Dumitru Panţîru sau de către avocaţi moldoveni, de atunci, ca Alexandru Tănase, Vitalie Nagacevschi ?

Ruşii, cu sistemul lor de justiţie corupt pînă-n măduva oaselor, stau cu ochii beliţi pe orientarea pro-europeană a R. Moldova, atunci de ce să le oferim aşa-zise argumente potrivnice? Dar ideea este că acestei toleranţe, îngăduinţe excesive faţă de mafioţii din politica moldovenească ar trebui să i se pună capăt. Altfel lucrurile se vor întoarce împotriva politicilor UE promovate în R. Moldova.