STAREA DE POEZIE

ATÂŢIA STRĂINI…

Atâţia străini – printre-ai lor, printre-ai noştri -

Încât am ajuns să nu-i mai cunoaştem;

Parcă sunt oameni… Şi parcă sunt monştri…

Dar toţi stăm stresaţi şi nu mai renaştem.

 

Şi-în ţara noastră atât de a voastră,

Şi-atât de a altora şi-a nimănui

Că se usucă şi floarea în glastră -

Oare durerea cui s-o mai spui?

 

Căci nu te aude şi nu te înţelege

Nici împăratul, nici sfetnicul lui

În ţara asta fără de lege,

Atât de a multora şi-a nimănui.

 

Vom muri într-o zi ca şi floarea din glastră

Şi nu va şti nimeni: fost-am ai cui

În ţara asta atât de a noastră,

Atât de a voastră şi-a nimănui?

 

EXIL

Sunt bardul exilat de pe oriunde

Şi escortat până la frontieră;

Astăzi am fost alungat de pe Terra

Şi scos la margine în cinci secunde...

 

I-am rugat să mă lase să iau o carte

Cu vreo sută-două de pagini,

Să-mi ilustrez viaţa în imagini

Cât timp voi fi înexil pe Marte…

 

- Nu se poate! mi-au zis. Interzis!

Lasă desenul şi vezi-ţi de scris!

 

I-am rugat să mă lase să iau în mână

O poză veche încărcată cu patimi,

De pe care mă cată cu ochii în lacrimi

Un tată bătrân şi-o mamă bătrână…

 

- Interzis! mi-au strigat. Nici vorbă de poză

Viaţa-n exil şi aşa nu e roză!

 

I-am rugat să mă lase să iau amintirea

Unei copile din sat… O vecină,

Alături de care-am tot stat prin grădină

Şi-am învăţat ce înseamnă iubirea…

 

- Nici o copilă! Nici o vecină!

Urcă-n trăsură şi ţine-te bine!

 

Şi-am căzut în genunchi prima oară:

- Rog esenţa umană din voi,

Daţi-mi cu mine un fir de trifoi

Să nu mor pe-acolo de dorul de ţară!

 

Daţi-mi o frunză… Daţi-mi un spic…

Sau o silabă din limba română…

Sau acest bolovan de ţărână

Să cresc pe Marte flori de aspic…

 

- Nici o silabă. Nici un aspic!

Nu mai e vreme de spus nimic!

 

Şi când trăsura-îşi luase avânt

Am strigat să se-audă în patru părţi:

- Exilaţi-mă oriunde vreţi!

Dar locul de veci mi-e aici pe Pământ!

 

Şi-ntr-o lună de mai, cu-un bujor adoptiv,

Veni-voi acasă să cer de la fratrii

Să-mi acorde exilul definitiv

În memoria singurei mele patrii!

 

 

ISADORA MAIA, ISADORA!..

Lui Esenin

Ce aspru e gerul… Şi cerul senin…

Şi pietrele crapă ca nucile coapte…

Un lup singuratic umblă prin noapte

Cu ochii albaştri ca-ai lui Esenin…

 

Urlă prin codru cu glasul străin

Când pe cerul de marmoră trece-o cometă;

Lupul cel tânăr o prinde de plete

Şi-i toarnă rachiu:

- Bea cu Esenin!

 

Iubirea cea mare… Iubirea-mi blondă

S-a prefăcut într-un sloi de gheaţă;

Era dansatoare sau cântăreaţă

Şi a degerat ca o vagabondă…

 

Am băut rachiu cântând cu pandora

Şi-am plâns o noapte şi încă o zi

Dar iubirea mea blondă nu se trezi -

Isadora maia, Isadora!..

 

Bea şi tu câte-un strop de venin

Şi iubeşte-mă azi, stea căzătoare:

Vei ajunge vedetă în Rusia Mare

Pentru că-ai stat la taifas cu Esenin.

 

Dar să fugi mai apoi din ţara aceasta,

Fiindcă gerul e aspru şi pe lejancă;

Astă noapte-un fecior de ţărancă

A-îngheţat în timp ce-şi iubea nevasta…

 

Să urci cât mai sus şi cât mai departe,

Contopeşte-te toată cu cerul senin

Să nu afle poeţii că-ai stat cu Esenin

Să te urască până la moarte…

 

Fulgii mahmuri îşi dănţuie hora,

Corbii se-ascund prin scorburi de teamă.

Se-aude doar lupul cum plânge şi cheamă:

- Isadora maia, Isadora!

 

SUFERINŢĂ ÎN DOI
Suferim amândoi, însă unul lipseşte

Dar nimeni nu-ţi cere să vii cu dovezi;
Eu - sunt singurul care iubeşte,
Tu – eşti singura care trişezi…

Am urcat până-n munte, treaptă cu treaptă,
Păşind peste codri şi peste câmpii;
Eu - sunt singurul care te-aşteaptă,
Tu - eşti singura care nu vii…

Razele lunii nu mai încântă
Peste-întuneric nu se răsfrâng;
Tu - eşti singura care mai cântă,
Eu - sunt singurul care mai plâng…
 
Merg ca un orb după trilul de flaut,
Alb porumbel gonit în amiezi;
Eu - sunt singurul care te caut
Tu - eşti singura care nu vezi…

Dar las bucuriile să mă întreacă,
Suferinţele merg către ziua de mâine;
Tu - eşti singura care pleacă,
Eu - sunt singurul care rămâne…

Şi-n tristeţile mele atât amare
Când nici macii nu scapă de florile verzi,
Eu - sunt singurul care te are,
Tu - eşti singura care mă pierzi…

 

PLEC PE-O VREME…

Eh!.. amicii mei-prieteni,

Anii clipele îşi torc…

Cineva mă cheamă-n noapte…

Plec pe-o vreme… Dar mă-ntorc!

 

Voi să staţi cuminţi la poartă,

Să mă aşteptaţi în zori -

Dacă vin rănit din noapte,

Mă luaţi de subsuori.

 

În pădure, nişte păsări

Cântă-n cor şi cântă solo;

Nu mă mai grăbesc în noapte!

N-am pierdut nimic acolo!

 

Aprindeţi-mi o ţigară,

S-o prefac pe toată-n scrum,

Să-ascult glasurile nopţii,

Iar apoi pornesc la drum…

 

Voi să mă lăsaţi încaltea,

Alintat de dulcea briză,

Să-mi adun copilăria

Şi s-o iau într-o valiză…

 

Să-mi pun vise şi iluzii

Încâlcite-n vălmăşag,

Că-s averea vieţii mele

Şi e tot ce am mai drag.

 

Uite ‘n vale… nişte fluturi

Cum zvâcnesc pe-un fir nalbă;

Ce sfidare roză-albă!

Nici sfârşit, nici începuturi…

 

De din deal, din vârful culmii,

Prin luminile curate,

Mă pândeşte-un pui de frasin

Cu breteaua scăpătată…

 

Cum să mă despart de dânsul?

Cum să plec din ţara asta,

Unde-am plâns şi-am râs o viaţă,

Petrecând ca-ntr-o arastă!..

 

Dar!.. Amicii mei prieteni,

Anii clipele îşi torc…

Strigă cineva în noapte.

Plec pe-o vreme… Dar mă-ntorc!

Nicolae ROŞCA

Socialmai mult
20.10.17 - 13:16
20.10.17 - 13:10
20.10.17 - 13:02
20.10.17 - 12:13
19.10.17 - 18:11
19.10.17 - 18:07
19.10.17 - 15:34
19.10.17 - 12:20
19.10.17 - 12:18
19.10.17 - 16:45
17.10.17 - 16:58
17.10.17 - 16:56
17.10.17 - 11:29
17.10.17 - 10:41
16.10.17 - 17:29
16.10.17 - 17:19
16.10.17 - 17:15
16.10.17 - 17:04
16.10.17 - 15:44
16.10.17 - 13:55