Ridicolul din spatele luptei împotriva aşa-zisei propagande ruseşti

La nivel transatlantic, ca să zic aşa, lupta occidentală împotriva a ceea este definită a fi lupta împotriva propagandei ruseşti este accentuată în funcţie de vulnerabilităţile politice pe care şi le evaluează fiecare ţară în parte. Bine, să admitem că SUA, Germania, Franţa sau chiar România, ţinînd seamă de „umbrelele militare strategice” care le reunesc, au motivaţiile lor geopolitice care le îndreptăţesc, dar „lupta guvernanţilor moldoveni împotriva propagandei ruse” este de-a dreptul comică.

Federaţia Rusă nu poate avea nevoie şi nici disponibilitatea inutilă de a cheltui bani ca să-şi dezvolte vreun proiect propagandistic prorusesc în Republica Moldova. Pentru ce? Tradiţional, Republica Moldova este rusofilă în marea ei majoritate. Cu toate „deschiderile ei prooccidentale şi proromâneşti de după 1991”, majoritatea cetăţenilor moldoveni este legată ombilical, ca să zicem şi aşa, de Rusia printr-o multitudine de simbioze indestructibile. Observ acest lucru dintr-o experienţă personală de peste două decenii.

Spre deosebire de români, Rusia face parte activă din viaţa oricărui moldovean, indiferent de vîrsta lui, indiferent că are sau nu şi cetăţenie română. Cea mai mare diasporă moldovenească se află în Rusia, nu în Occident. Cele mai multe familii de moldoveni primesc bani pentru a supravieţui din Rusia, nu din Occident. Toţi moldovenii vorbesc limba rusă şi se uită la posturile de televiziune ruseşti deoarece le oferă un divertisment de calitate net superior celor româneşti. Etnici ruşi găsim în majoritatea familiilor de moldoveni, inclusiv printre cei care-şi asumă identitate românească.

Rusia şi limba rusă respiră şi prin absolut toate posturile de televiziune, de radio şi ziarele din Republica Moldova care îşi asumă identitate românească, iar asta pentru că reporterii sau redactorii acestora vorbesc şi scriu într-o limbă română tradusă din limba rusă cunoscută mai bine de către ei. Aş umple prea mult spaţiu ca să dau şi exemple de calchieri imposibil de înlăturat, dar pot pomeni posturi TV ca Pro Tv, Publica, Moldova 1…, ziare ca Timpul, Jurnal de Chişinău…, portaluri de ştiri ca Unimedia, Deschide.md…

Anti-rusismul comic moldovenesc „funcţionează politic” la guvernarea actuală tot printr-o inevitabilă „simţire rusească”. Ascultîndu-i pe absolut toţi politicienii moldoveni „anti-ruşi”, vedem în ei nişte moldoveni-ruşi rătăciţi, nicidecum români sau europeni. Ştiu ce vorbesc din propria-mi experienţă şi din propriile-mi experimente. Deşi sînt cetăţean al acestei ţări căreia i-am jurat credinţă şi în care trăiesc de peste două decenii, nu mi-am însuşit un limbaj şi un comportament social specific locului, păstrîndu-mi instinctual legitimitatea mea nativă de român, context în care nu-i pot crede pe acei moldoveni care, peste noapte, au devenit anti-ruşi şi români. Tocmai din aceste pricini falşii români de la Chişinău mă condamnă! Tocmai din aceste pricini etnicii ruşi din Republica Moldova mă respectă!

Dacă eu, ca etnic român conservator al unor perioade istorice, mă pot legitima cu anumite opoziţii faţă de o Rusie politică, nu faţă de poporul rus, atunci îmi este imposibil să cred că există vreun moldovean care să aibă cel mai mic motiv pentru a fi anti-rus! Anti-rusismul unor politicieni şi intelectuali moldoveni mi s-a părut caricatural, penibil încă de cînd am păşit printre ei. Aceştia, mai cu seamă intelectualii, atunci cînd porţi cu ei un dialog, să-i zicem că ar fi cu pretenţii de elevaţie, spre deosebire de intelectualii români, nu-ţi reproduc, atunci cînd discuţia o solicită, vreun citat în germană, franceză, latină ori engleză, ci exclusiv în limba rusă. I-am făcut această observaţie şi criticului literar Mihai Cimpoi, acum vreo „jde” ani!

Cei mai mulţi dintre politicienii sau intelectualii moldoveni „români” se răzbună pe România contra cost pentru că nu-i pot ierta URSS că i-a văduvit de calitatea de cetăţeni ai celei mai mari naţiuni ale Planetei. I-a lăsat să se descurce singuri. Tocmai în acest context, anti-rusismul actualilor guvernanţi de la Chişinău de tipul Candu sau Filip este asumat stahanovist ca o normă „care trebuie văzută că este îndeplinită cu docilitate”. Fiecare dintre ei este anti-rus din perspectiva propriilor interese. Detaşat fiind de toate aceste meschinării, vă daţi seama cît mă amuz amar de anti-rusismul premierului Pavel Filip, al lui Vladimir Plahotniuc, al lui Mihai Ghimpu, Vitalia Pavlicenco etc.? Paşol na Turbinca, drace!

De cînd Plahotniuc a preluat efectiv controlul personal asupra Republicii Moldova, evaluez, atîta cît pot, ridicolul „luptei lui personale împotriva propagandei ruseşti”. Plahotniuc anti-rus? Îmi vine să rîd! Plahotniuc pro-român? Mă pufneşte plînsul de mila patriei mele natale! A, da, e pro-român prin paşaportul românesc eliberat sub numele de Ulinici, pentru care autorităţile româneşti culpabile nu-l inculpă penal.

În acest context sau această „contextură”, Plahotniuc a ordonat serviciilor speciale (SIS-ul) ca să le interzică accesul în Republica Moldova mai multor cetăţeni ruşi sub diferite pretexte. Cel mai răsunător caz a fost cel în care vicepremierului rus Dmitri Rogozin i s-a interzis să pătrundă în Republica Moldova. Nu intru în alte amănunte deoarece scrierea acestui articol mi-a fost sugerată de interdicţia pusă jurnalistei de la publicaţia rusă Komsomolskaya Pravda, Daria Aslamova, care urmă să-l intervieveze pe Preşedintele Igor Dodon, fiind oprită pe Aeroportul Internaţional Chişinău şi căreia i s-a interzis să se deplaseze pe teritoriul Republicii Moldova.

În acest caz, nu-mi propun să intru în detalii procedurale de natură juridică sau care ţin de siguranţa naţională, iar asta pentru că nu cred că este cazul. Refuzul de a-i permite acestei jurnaliste intrarea în Republica Moldova are mai curînd conotaţii politice şi din cele care „dă bine” în ochii unui Occident preocupat de contracararea „propagandei ruseşti”. În realitate, asta nu are nimic de-a face cu propaganda rusească sau cu siguranţa naţională a Republicii Moldova, ci cu „siguranţa personală a lui Plahotniuc”.

Orice străin care poposeşte într-o ţară este obligat să-şi declare scopul vizitei. Atunci însă cînd un jurnalist străin îşi arată vameşilor legitimaţia de serviciu nu vi se pare de prisos ca acesta să mai fie întrebat care-i scopul vizitei sale? Sigur că există jurnalişti a căror vizită într-o ţară străină poate fi privită cu reticenţele de rigoare, mai cu seamă atunci cînd sînt implicaţii ce ţin de interesul naţional, numai că Daria Aslamova nu este o jurnalistă dintr-un Stat terorist, ci venea din Federaţia Rusă ca să-i ia un interviu Preşedintelui Igor Dodon. Este de la sine înţeles că şi eu, ca jurnalist, aş putea avea o bibliotecă întreagă de contradicţii cu Daria Aslamova, dar care ar fi reglementările deontologice după care cineva să decidă că eu am dreptul la informaţii şi vizite în unele ţări, iar Daria Aslamova nu?

A, Daria Aslamova ar fi, chipurile, separatistă? Păi şi eu sînt „separatist” în contextul clamat al unirii Republicii Moldova cu România! Pentru asta trebuie să fiu declarat apatrid, să fiu expulzat din Republica Moldova, aşa cum şi-o doreau Ghimpu şi Valeriu Saharneanu, să mi se retragă cetăţenia română?

În realitate, moldovenii anti-ruşi fac, de fapt Plahotniuc, şi în acest caz, un spectacol ieftin spre a fi aplaudaţi de către guvernarea coruptă de la Bucureşti. Dar, în cazul expulzării jurnalistei Daria Aslamova, cum pot explica cei care au întors-o din drum vînătăile corporale pe care i le-au produs?

Plahotniuc, ai putere, ai bani, ai charismă, ai iubirea poporului…, ai că am glumit!

Mihai CONŢIU