SĂPTĂMÎNA PATIMILOR. Află semnificaţia fiecărei zile din această săptămînă sfîntă

SĂPTĂMÎNA PATIMILOR. Cele şapte săptămîni ale Postului Mare reprezintă şapte trepte de spiritualitate, timp în care interdicţiile erau ţinute şi respectate de către toată suflarea satului.

SĂPTĂMÎNA PATIMILOR. Săptămîna începe cu Lunea Mare şi Sfîntă, zi care reprezintă începutul patimilor lui Isus de la intrarea în Ierusalim. În unele sate ale comunei Ilia, judeţul Hunedoara, există credinţa conform căreia, că cine moare în Săptămîna Mare va merge direct în iad, deoarece raiul este închis.

SĂPTĂMÎNA PATIMILOR. Marţea, denumită şi Seacă este o zi în care sătenii considerau că trebuiau luate măsuri împotriva infertilităţii atît vegetale, cît şi animale. În satele de cîmpie, preoţii erau chemaţi de gospodari să slujească în hotarul satului, împotriva dăunătorilor din holdele de grîu, iar în satele de munte se făceau descîntece pentru a nu seca laptele la oi şi la vaci.

SĂPTĂMÎNA PATIMILOR. Miercurea Paştelui aducea cu sine interdicţia de a se toarce, deoarece, credeau sătenii că torsul le putea “întoarce minţile”. În unele sate se petrecea în nopţile de miercuri spre joi, obiceiul strigării peste sat, un fel de “judecată de apoi” a colectivului în vederea purificării pentru sărbătoarea apropiată. “În Miercurea Paştilor nu spălam rufe şi nu mai mîncam urzici că erau deja măritate (trecute) şi unele babe îngropau oarece ouă la hotar să nu bată piatra”.

În Joia Mare sau a Patimilor se întîlnesc numeroase practici de pomenire a morţilor. Se deschidea raiul şi iadul pînă la nouă zile după Rusalii. Se aprindeau focuri ritualice şi se aduceau ofrande alimentare şi materiale cum ar fi colacul, oala, lumînarea sau tincleul, care mai întîi erau sfinţite la biserică şi apoi se puneau la mormîntul morţilor sau în locuri în care se bănuia că morţii “neîmpărtăşiţi”, veneau în zilele nefaste. Joia, cunoscută şi sub numele de Joimăriţa era ţinută cu străşnicie de fiecare sătean. În această zi şi se mai obişnuia purificarea prin apă, a spălatului ritualic a membrilor familiei, pentru a fi curaţi în vederea întîmpinării marii sărbători a Învierii.

Vinerea Paştelui are mai multe denumiri în popor, cum ar fi Vinerea Patimilor, Vinerea Mare, Vinerea Şchioapă, Vinerea Seacă, Vinerea Frumoasă sau Vinerea Scumpă. În vremuri mai de demult, pe Malul Mureşului, părinţii îşi scăldau copiii în apele sale ca să “le sece bubele” şi să aibă “pielea frumoasă şi dalbă”, iar copiii mari se scăldau în rîu avînd în mînă un ou roşu, pentru “a nu prinde frigurile”. În multe sate hunedorene se mai păstreză şi astăzi obiceiul ca după slujba de Denie, sătenii şă-şi ocolească casa de trei ori cu lumină şi să facă o cruce cu lumînarea pe pereţi, ca întreaga gospodărie să fie ferită de foc, trăsnete şi boli. Vineri are loc Prohodul Domnului, punerea sa în mormînt.
În Sîmbăta Mare se prăznuieşte îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorarea Sa la iad pentru a ridica la viaţa veşnică pe cei adormiţi.

Consultant de specialitate, Prof. Marcel LAPTEŞ, etnolog

Sursa: Revista Presei