SPECIALIŞTI PENTRU DEZVOLTARE URBANĂ DIN UNGHENI AU FOST INSTRUIŢI ÎNTR-UN PROIECT FINANŢAT DE UE

Mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din oraşul Ungheni, responsabili de probleme de dezvoltare urbană, au fost instruiţi recent în cadrul unui proiect transfrontalier.

Sesiunea de instruire s-a desfăşurat cu tema “Aspecte teoretice de elaborare şi management al Planurilor Urbanistice Generale”, înscriindu-se în proiectul “Elaborarea şi managementul planurilor integrate de dezvoltare urbană”. Programul este implementat de Consiliul orăşenesc Ungheni în parteneriat cu Asociaţia Zona Metropolitană Iaşi (România), Consiliul raional Novoselytsya (Ucraina), Institutul de Dezvoltare Urbană (R. Moldova), cu susţinerea financiară a UE.

Participanţii la seminar (arhitecţi, specialişti responsabili de regimul funciar şi cadastru ş.a.) s-au familiarizat cu instrumente moderne de administrare a teritoriilor localităţilor, cu tehnici de elaborare a planurilor de dezvoltare urbană integrate. Toate acestea au drept scop crearea condiţiilor optime pentru o bună dezvoltare economică, socială, de infrastructură şi mediu, precum şi pentru atragerea investiţiilor.

“Pentru a răspunde problemelor urbane curente, generate de competiţie şi de creşterea continuă a cererii pentru servicii şi bunuri publice, este necesară o modalitate nouă de guvernare şi administrare a oraşelor, orientată spre cerinţele pieţei şi axată pe acţiune şi rezultat. Aceasta înseamnă o reorientare a atitudinii autorităţilor publice locale de la administrare la management, iar sarcina managementului urban este de a îmbunătăţi atractivitatea oraşului într-un mod armonios şi durabil”, susţine participanta la sesiune Svetlana Dogotaru, director executiv al organizaţiei „Europolis International”.

Proiectul „Elaborarea şi managementul planurilor integrate de dezvoltare urbană” are o durată de 12 luni şi este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-R. Moldova 2007-2013. Valoarea totală a proiectului este de 2,9 milioane de lei (peste 166 000 de euro), din care 90% reprezintă finanţare nerambursabilă din partea UE.

Sursa: Moldpres