SOR, AGENT ELECTORAL, IN LOC SA STEA IN PUSCARIE

Iarăşi despre golănia politică a marilor infractori penali

Începînd cu Chişinăul, în multe dintre localităţile unde există candidaţi la alegerile locale generale şi cele parlamentare parţiale din partea Partidului Şor, portretele lui Şor însoţesc chipurile candidaţilor pe afişele electorale. Însăşi existenţa acestui partid este o insultă la adresa tuturor moldovenilor, ca să nu mai vorbim de ruşinea de a face parte din acest partid creat de un condamnat penal şi fugar. Cu toate acestea, candidaţii partidului respectiv se poartă cu o neruşinare sfidătoare de-a dreptul golănească, după modelul celor două deputate obraznice cărora, pe drept, li s-a retras imunitatea parlamentară – Tauber şi Apostolova.

Ce vrea să sugereze şi ce impact electoral trebuie să aibă panourile cu chipul lui Şor? Vă daţi seama că el, condamnat penal, fugar şi autor principal în furtul miliardului şi al aeroportului, prin poza lui alături de candidaţi, transmite clar mesajul că el este protectorul, garantul acestora? Astfel, în nesfîrşitele lui bătăi de joc şi dispreţuri faţă de moldoveni, el reuşeşte să oficializeze „dreptul” oricărui infractor penal de a-şi face o campanie electorală prin care sugerează moldovenilor că doar votînd hoţia o pot duce mai bine. Experimentul acesta cumplit de periculos şi nociv i-a reuşit din plin la Orhei, sprijinit de justiţia moldovenească şi Plahotniuc, oraş unde i-a abrutizat în aşa hal pe cei de acolo încît nu poţi să-ţi imaginezi că o fiinţă umană poate să decadă mai jos decît mlaştina imorală în care au ajuns susţinătorii lui.

Pe de altă parte, imaginea lui Şor pe afişele electorale trebuie să semene îndoială că el ar purta vreo vină, să se creadă că este persecutat politic, nicidecum un mare hoţ şi nemernic. „Fenomenul Şor” reprezintă nu doar o moştenire lăsată moldovenilor de către uzurpatorul fugar Plahotniuc, ci şi un blestem autentic în curs de desfăşurare şi al cărui final încă nu se poate ghici.

Oare legislaţia este atît de imperfectă încît nu-l poate împiedica pe Şor să ne sfideze şi să ne scuipe de la înălţimea panourilor electorale? Dacă, totuşi, legislaţia este atît de imperfectă, de ce nu a fost ajustată, în regim de urgenţă, încă de cînd a apărut primul panou cu moaca lui Şor? Oare această stare de fapt, cu toate umilirile şi sfidările bunului simţ al moldovenilor, convine premierului Maia Sandu şi lui Andrei Năstase din cauza speranţei perverse că, poate-poate, astfel Şor va corupe şi el ceva din electoratul socialiştilor, pe partea „neacoperită” de Usatîi? Oare lui Sandu şi lui Năstase le convine să-l lase pe Şor să facă acest circ electoral sfidător şi imoral doar pentru că acesta îl atacă şi îl calomniază frecvent pe Preşedintele Igor Dodon?

Permiţînd o campanie electorală sub auspiciile unor infracţiuni penale condamnate şi prezentate drept simbol electoral, guvernanţii îi fac jocul lui Plahotniuc, îi continuă „opera” de batjocorire a moldovenilor. Condamnat penal fiind, Plahotniuc îl eliberează pe Şor şi îl face deputat în Parlament, împreună cu complicii lui. Acum, fiind fugit ilegal din ţară, actualii guvernanţi îi permit să desfăşoare campanie electorală în favoarea partidului său. Toate acestea se întîmplă pe fondul în care autorităţile moldoveneşti l-au dat în urmărire internaţională, în timp ce el ne dă cu tifla de la înălţimea tuturor panourilor electorale parcă zicînd: „Pe unde mă căutaţi, băi, că sînt aici, în fiecare dintre voi, în minţile atîtora cărora le sînt un idol?”

Mihai CONŢIU