SOCIOLOGUL DORU PETRUŢI, DESPRE BĂSESCU ŞI MOLDOVENI

„Respect ceea ce reprezintă ca persoană Traian Băsescu, dar nu pe el ca persoană”

„Doru Petruţi, directorul Institutului de Marketing şi Sondaje IMAS-INC Chişinău, a susţinut, pe data de 19 Iunie, de la ora 16, o dezbatere în sala mică a Palatului Administrativ din Bacău, la invitaţia Asociaţiei Conştiinţa Europeană (ACE). Discuţiile s-au axat pe realităţile politice din Republica Moldova, pe manipulare şi modul în care sunt percepuţi românii de o bună parte a populaţiei din stînga Prutului. De faţă, au fost prezenţi, Emilian Berceanu (preşedintele ACE), Răzvan Şendrea, Andre Muit, deputatul Cosmin Necula, un grup al tineretului social democrat din Bacău, dar şi mass-media.

Sociologul şi profesorul Doru Petruţi, a vorbit liber, preţ de două ore, despre politica, sărăcia, frumuseţea dar şi perspectivele Republicii Moldova. Un loc central a fost alocat preşedintelui Traian Băsescu, care a efectuat o vizită la Chişinău. Doru Petruţi a arătat că alianţa aflată la guvernare în Moldova nu a realizat mai nimic, fapt care are şi va avea consecinţe pe termen lung. Moldovenii nu mai au apetit pentru a deveni „europeni“, iar Uniunea Vamală este o variantă mai pragmatică pentru ieşirea din sărăcie.

Totodată, este previzibil ca PCRM, partidul comuniştilor, să cîştige zdrobitor următoarele alegeri. Sociologul Petruţi a mai vorbit despre politica agresivă a României de a impune limba şi istoria română unei populaţii lezate de adevărurile istorice, de modul cum au fost ele transmise, (părăsirea Basarabiei în 1940, odată cu retragerea Armatei – Pactul Ribentrop-Molotov), de manipulare, interese obscure venite din zona economică şi politică.

Majoritatea covîrşitoare a populaţiei din Republica Moldova s-a declarat de etnie moldovenească şi nu româna, iar denumirea care persistă asupra limbii este „moldovenească“. Nu în cele din urmă, au fost făcute referiri asupra atuurilor ţării vecine: pămîntul roditor, vinul şi oamenii talentaţi. (Mircea Merticariu, Ziarul de Gardă – Bacău)

Doru Petruţi: Ne bucurăm să-l vedem pe Băsescu ieşind la hăhăieli”

„Băsescu a transmis 4-5 mesaje care au pus diplomaţia rusă în fund. Ca şi chestiune de imagine, apreciez că s-a instalat la reşedinţa preşedintelui Timofte, unde a primit toate vizitele. A fost bine gîndită de staff-ul lui. Lumea se aşteaptă ca Băsescu să ia cetăţenia şi în 2014-2015 să candideze acolo. Dar nu-i permite legea decît pentru parlamentare“ (…)

„Nu sunt un fan al preşedintelui. Respect ceea ce reprezintă ca persoană Traian Băsescu, dar nu pe el ca persoană. E decizia lui asumată de a nu fi preşedintele tuturor românilor. Opţiunea lui a fost aceea de a reprezenta anumite forţe. Apoi, nu e pe gustul meu. Cred că românii au primit ceea ce au meritat. Au avut un mandat cînd au avut chef de miştocăreală. A fost mişto, trebuie să recunoaştem. Au fost ani cu credite, cu creştere economică, ne durea la bască pe toţi. Ne bucurăm să-l vedem pe Băsescu ieşind la hăhăieli. Treaba asta s-a terminat repede şi prost. Îi mai reproşez că n-a vrut să-şi asume aproape nimic din ceea ce s-a întîmplat în România ultimilor ani“.

„UE are o prestaţie, din punctul meu de vedere, foarte, foarte proastă în Moldova”

„Sondajele arată premise pentru PCRM să obţină chiar şi peste ceea ce au obţinut în 2005 la alegerile din Martie. 2014 va fi un an complicat. Lumea se uită şi la ceea ce se întîmplă şi în România, dezintegrarea PDL a produs repoziţionări, s-au speriat. Sondajele arată că chiar li se poate întîmpla şi lor asta (celor de la AIE)“.

„UE versus Uniunea Vamala e o chestiune foarte palpabilă. UE are o prestaţie, din punctul meu de vedere, foarte, foarte proastă în Moldova, şi pe ceea ce înseamnă comunicare, presiune pe factorul politic. Părerea mea este că sunt pe nicăieri. Ruşii au venit şi au spus: Vreţi în uniunea cutare, atunci de mîine gazul e mai ieftin. Nu, da asta cu UE… sunt standarde, norme, trebuie să munciţi, să suferiţi. O să fie nu ştiu ce Vilnius, trebuie să aderăm, ne mai gîndim vreo 10 ani. UE pare o chestiune în RM foarte abstractă.  Se ştie că UE dă nişte bani în Moldova, iar oamenii nu văd rezultatele. Inevitabil, ei cred că se scurg în conturile politicienilor. Intenţia populaţiei faţă de aderarea la UE a pierdut peste 30%, de la 70 la 40%. E foarte mult“.

Moldova joacă ultimul cartuş european

„30% din moldoveni doresc, în acelaşi timp şi în UE şi în Uniunea Vamală, fără a avea vreo disonanţă cognitivă. Noi vrem undeva, să ne bage cineva undeva. Băgaţi-ne ori încolo, ori încoace. Se vede lipsa de cultură şi educaţie politică. Deocamdată nu văd un guvern care să investească în educaţie. Răspunsul vine în timp, nu într-un ciclu electoral. Din punctul meu de vedere, Moldova joacă ultimul cartuş european. În cinci luni de criză, s-au pierdut (pentru AIE) segmente foarte importante de electorat“!