SOCIALISTII AU PROPUS REPETAT PARLAMENTULUI EXAMINAREA CHESTIUNII PRIVIND INDEXAREA PENSIILOR CU 20 LA SUTA

Deputatul Parlamentului din partea fracţiunii Partidului Socialiştilor, Victor Sorocean, a propus astăzi, 24 martie, includerea în ordinea de zi a şedinţei în plen a organului legislativ iniţiativa fracţiunii PSRM privind indexarea pensiilor de două ori pe an, cu cel puţin 20 la sută. 

Victor Sorocean a amintit deputaţilor că prin Constituţia RM cetăţenilor ţării le este asigurat dreptul egal la viaţă, la ocrotirea sănătăţii şi la protecţie socială. Legea stipulează dreptul cetăţenilor la asigurare socială în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor pentru existenţă din motive ce nu ţin de voinţa lor.

„Totuşi, astăzi, peste 90 la sută din pensionarii din ţara noastră au o pensie ce nu acoperă minimul de trai”, a menţionat deputatul.

În pofida argumentelor invocate, majoritatea parlamentară din nou a respins iniţiativa socialiştilor şi nu a inclus-o în agenda de lucru a şedinţei. Vă amintim că această iniţiativă a mai fost respinsă de majoritatea parlamentară, fiind înaintată de fracţiunea PSRM în timpul şedinţei în plen din 17 martie.

Anterior, socialiştii au supus criticii reforma sistemului de pensionare, lansată de Guvern la începutul anului curent. Potrivit formulei ce urmează a fi aplicată, începînd cu 1 aprilie, curent, se prevede indexarea pensiilor cu 6,8%. Partidul Socialiştilor consideră că reforma sistemului de pensionare promovată urmăreşte drept scop genocidul populaţiei în etate a Moldovei şi economisirea de fonduri pe seama acesteia. PSRM va insista pe renunţarea la majorarea vîrstei de pensionare şi pe indexarea pensiilor cu cel puţin 20% anual.

Sursa: socialistii.md

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40