SIRBII VERSUS RUSIA: INTRE DEZAMAGIRE SI SPERANTE

Recent, Putin a vizitat Belgradul. A venit și a plecat. Iar divizarea în societatea sîrbă a rămas. Dacă Serbia ar fi în situația de a alege între Occident și Rusia, este absolut sigur că majoritatea ar prefera Estul. Rusia, potrivit majorității sîrbilor, este cel mai de nădejde partener, protector și sponsor.

Asemenea afirmații poți auzi în Serbia la fiecare pas. Așa a fost și pînă, în timpul și după vizita președintelui Vladimir Putin, pe care au venit să-l vadă și să-l audă sîrbii din toate colțurile țării. ”Vă mulțumesc pentru prietenie”, le-a spus președintele rus.

Dezamăgire? Nu. Pentru că nu există dubii că sîrbii ar fi venit iarăși, din toată țara, să-l salute pe Putin. Și dacă e să întrebăm de ce, răspunsul încape în trei cuvinte: emoții, emoții, emoții. Majoritatea sîrbilor iubesc Rusia nelimitat și necondiționat, deoarece știu că pe parcursul istoriei Rusia a fost de partea lor.

Însă dacă lăsăm sentimentele la o parte, este indiscutabil faptul că Rusia, spre deosebire de americani, niciodată nu a bombardat Iugoslavia sau Serbia, nu i-a anunțat războaie după cum au făcut-o mai mulți vecini. Și acest lucru explică multe.

În societatea sîrbă există mai multe opinii. Prima: pe parcursul istoriei Rusia a fost un aliat sigur al sîrbilor și i-a ajutat să scape de jugul turcesc și să alunge osmanii din Europa. Principalul argument este: aceste două popoare sînt slave și astfel, înfrățite.

Rusofilii sînt convinși că Moscova întotdeauna a sprijinit Serbia. Alții, însă, spun că Rusia a sprijinit Serbia pentru a o folosi în interesele sale în Balcani. Poziționîndu-se ca protector al creștinilor, Rusia, concomitent, și-a promovat interesele imperiale în secolul XIX.

Bineînțeles, ceea ce ține de istorie este interpretabil. Însă trebuie să recunoaștem că grație Rusiei, care a învins în războiul ruso-turc din anii 1877-1878, și care a susținut Serbia, această ţară balcanică şi-a căpătat independența. Ulterior, țarul Nicolai Romanov, al cărui monument a fost recent instalat în Belgrad, a declarat război Austro-Ungariei (după ce aceasta a declarat război Serbiei) pentru a-i proteja pe sîrbi. Mulțumită acestei decizii a țarului rus, sîrbii nu au rămas singuri în fața dușmanului și nu au suferit o înfrîngere garantată.

În sfîrșit, trebuie să recunoaștem faptul că Rusia are interesele sale în Balcani. Iar Serbia poate să se înscrie în aceste interese, ținînd cont de propriile priorități naționale.

După Blic, Serbia