SILVIA RADU: R. MOLDOVA VA FI ASIGURATĂ CU ENERGIE ELECTRICĂ ÎN PERIOADA DE IARNĂ, ÎN POFIDA CRIZEI DIN UCRAINA

Republica Moldova va fi asigurată cu energie electrică în perioada de toamnă-iarnă, în pofida tensiunilor din Ucraina şi a unor eventuale restructurări a sectorului energetic ucrainean, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă preşedintele Gaz Natural Fenosa, Silvia Radu.

„Situaţia din Ucraina este tensionată, însă contractul cu CTE Moldovenească (cunoscută şi ca Centrala de la Cuciurgan) prevede că aceasta ne va furniza în caz de necesitate nu numai cantităţile contractate, dar şi va efectua livrări suplimentare”, a adăugat managerul celei mai mari companii energetice de distribuţie din Moldova.

Ea a spus că „nu ar trebui să existe pericole în perioada de toamnă-iarnă, avem contracte încheiate pînă la 1 aprilie 2015”. „Să sperăm că aceste resurse furnizate de Centrala Moldovenească vor fi suficiente pentru a acoperi necesarul de energie electrică în cazul unei crize”, a menţionat Silvia Radu.

Republica Moldova achiziţionează energie electrică din Ucraina prin compania DTEK Vostokenergo şi Centrala de la Cuciurgan la preţ de 6,8 cenţi SUA pentru un kilowatt-oră, mai mic decît cel din ultimii doi ani, de 6,9 cenţi.

Peste două treimi din consumul de energie electrică a Republicii Moldova este acoperit din importuri sau achiziţii de la Centrala de la Cuciurgan. Importurile de energie electrică din Ucraina în anul 2013 au acoperit peste 40 la sută din consum.

Sursa: Moldpres