SFATURILE ASTROLOGILOR PENTRU FIECARE ZODIE IN 2018

2018 este anul marilor transformări. Din acest motiv, nu se anunță a fi un an ușor. Instabilitățile, noutățile ne pot da bătăi de cap și ne pot bulversa mai mult decît ne-am putea imagina. Pentru a accepta mai ușor schimbările din viața noastră, astrologii ne fac cîteva recomandări. Iată, așadar, sfaturile astrologilor pentru fiecare zodie în 2018.

BERBEC. Iubește-te pe tine însuți… abia după ce ai învățat să-ți iubești aproapele. Marte în Vărsător te va aduce frecvent, în cursul anului 2018, în apropierea unor oameni speciali. Fă-ți timp să-i cunoști și să-i înțelegi. Vei fi uimit să constați că sentimentele pe care vei începe să le dezvolți pentru acești oameni te vor ajuta să-ți crești stima de sine. Te vei privi cu alți ochi atunci cînd vei constata că ești capabil de sentimente de care nu te credeai în stare.

TAUR. Caută să te apropii de oameni. Uranus împreună cu Saturn favorizează munca în echipă, care îți va aduce succesul. Vei avea parte de satisfacții nebănuite dacă mizezi pe colaborare, pe comunicarea cu cei cu care lucrezi. Deschizîndu-ți sufletul către alții, vei fi deschis la idei originale, uneori geniale, care au mari șanse să se concretizeze dacă joci cartea muncii în echipă.

GEMENI. Fă-te frumos(ă)! Nu pentru alții, ci numai și numai pentru tine. Atenția acordată imaginii crește încrederea în sine. Îngrijește-te mai mult decît o faci de obicei. Este foarte important să-ți placă ce vezi în oglindă. Afișează o altă imagine decît cea cu care te-ai obișnuit și cu care i-ai obișnuit și pe alții, dar sufletul și valorile păstrează-ți-le intacte.

RAC. În 2018, Jupiter și Uranus îți sporesc potențialul fizic. Ai șansa să arăți mult mai bine și să fii în formă mult mai bună decît pînă acum, dacă vei profita de acest aspect astral și vei adopta un stil de viață sănătos. Dacă pînă acum acest lucru ți se părea misiune imposibilă, află că, în 2018, îți va fi infinit mai ușor să adopți obiceiuri sănătoase. Aceste obiceiuri fac referire la alimentație, activitate fizică și odihnă.

LEU. Dă frîu liber ideilor care îți trec prin minte. Uită de teamă și comunică-le superiorilor ideile tale. Astrele favorizează progresul, așa că, cel puțin la locul de muncă, ai toate șansele să te faci remarcat. De asemenea, evită pe cît posibil să intri în conflicte cu colegii, să generezi sau să fii părtaș la discuții în contradictoriu.

FECIOARĂ. Pune-ți imaginația la treabă în relațiile cu cei din jur. Adesea, obișnuiești să te concentrezi pe subiectul discuției uitînd să acorzi măcar un moment și relației în sine, uitînd să te bucuri de întîlnirea cu omul din fața ta. Acordă mai multă atenție relațiilor cu oamenii care chiar contează în viața ta. Gîndește-te la lucruri pe care le poți oferi (și nu ne referim la cele materiale) și care te pot face fericit și pe tine, și pe cel din fața ta.

BALANȚĂ. În 2018, vei fi pe repede-înainte. Planetele Mercur și Marte îți dau multă energie și nu vei avea astîmpăr. Recomandarea astrologului este să n-o irosești aiurea. Apucă-te de un sport sau, dacă nu-ți place ideea, de o activitate mai agreabilă decît sportul, precum dansul.

SCORPION. În 2018, 4 planete îți vor fi aliate. Jupiter favorizează dezvoltarea, Saturn te ajută să-ți canalizezi energia către activități care îți vor aduce un profit, Neptun stimulează creativitatea, iar Pluton te ajută să-ți urmezi vocația. Cel mai bun sfat care ți s-ar putea da este să-ți asculți vocea interioară, să-ți asculți inima și să faci exact ce-ți spun acestea. Ai șansa să performezi și să avansezi în toate sectoarele vieții.

SĂGETĂTOR. 2018 este anul dragostei pentru Săgetători. Nu te sfii să-ți exprimi acest sentiment prin cuvinte, gesturi, îmbrățișări, mîngîieri. Și nu uita să fii generos cînd vine vorba de „Te iubesc”, expresie pe care n-ai mai rostit-o de foarte multă vreme.

CAPRICORN. Concluziile pripite au un efect nociv asupra relațiilor cu cei din jur. Încearcă să treci dincolo de aparențe, nu există doar alb și negru, doar rău sau bun. Oamenii din jurul tău au trăsături mult mai nuanțate decît par la prima vedere. Concentrează-te pe calitățile fiecăruia dintre cei cu care iei contact și încearcă să le ignori defectele. Dacă nu găsești nimic să-ți placă la oamenii din jurul tău, atunci e cazul să iei distanță.

VĂRSĂTOR. În 2018, încearcă să fii mai altruist! Fii gata să sari în ajutor, să aperi o cauză, să denunți o nedreptate. Nu te teme de faptul că bunătatea ar putea fi asociată cu slăbiciunea. Nu te costă nimic să fii surîzător și binevoitor. Făcînd bine altora, îți faci bine, de fapt, ție însuți.

PEȘTI. Uranus te susține să cauți provocările, să îndrăznești mai mult decît o faci în mod obișnuit. Avînd susținerea acestei planete, încearcă să te exprimi mai mult, să comunici mai mult și ai încredere că vei reuși să fii convingător. Astrele sînt de partea ta și te ajută să te pui în valoare.

Sursă: avantaje.ro