SEXUL ESTE O CHESTIUNE FOARTE MARE

Ofensă naţională: Vor să vină alţii să ne înveţe femeile cum să facă amor total!

Miercuri, 12 Iunie, în ajunul Ispasului pe stil vechi, am citit, pe site-ul Publika.md, o ştire care m-a tulburat, răvăşit şi indignat pînă la lacrimi de ciudă! Iată, mai întîi, titlul ştirii cu pricină: „Acces interzis pentru bărbaţi în sălile în care moldovencele învaţă să facă sex oral.”

Cu o febrilitate greu de descris, am înghiţit conţinutul ştirii dintr-o suflare. Potrivit textului arzător, fierbinte, deci, şi surescitant, „la Chişinău s-a deschis o şcoală destinată celor care vor să scape de inhibiţii şi să îşi îmbunătăţească viaţa sexuală. Potrivit organizatorilor, cursantele sunt, în general, femei dornice să îşi satisfacă partenerii.

"Orice bărbat visează ca femeia să-i facă nişte lucruri pe care le-a văzut în filme şi, de obicei, astfel de dorinţe sunt foarte greu de satisfăcut în familie. Unde să înveţe aceste lucruri piperate o soţie de treabă?", a spus Iuri Siverenco, organizatorul cursului.
Mai departe, aflăm din ştirea amintită şi despre amestecul rusesc în această chestiune, treabă care o să-l pună pe jar  pe Mihai Ghimpu cînd o s-o audă pe coana Dina, nevasta lui, femeie cu şcoală şi receptivă, că vrea să se înscrie la aceste cursuri spre a-şi întări relaţia conjugală! 

Spunem asta deoarece sprijinul pentru femeile decise să îşi seducă partenerii vine de la psihologi şi sexologi şcoliţi la Moscova. Aceştia le învaţă pe cursante trucuri menite să le îmbunătăţească, adică să le multiplice performanţele sexuale prin mai multe tipuri de executare tehnică a acestora. În acest scop, pentru ca nevestele, fiicele noastre majore sau amantele să se simtă în largul lor, la orele de meditaţii sexuale nu este permis accesul bărbaţilor.

"Fetele se simt aici ca într-un cerc de prieteni. Trainerul le ajută şi le povesteşte, le răspunde la acele întrebări care au apărut în timpul vieţii sexuale", a precizat directorul şcolii, Marina Siverenco.

Preţul unui curs variază între 300 şi 1.200 de lei. Pentru 5.000 de lei, doritoarele pot lua lecţii în particular. Orele sunt destinate exclusiv persoanelor care au împlinit 18 ani.

Vedeţi ce păţim dacă ne ţinem numai de beţii, hoţii, golănii prin lumea largă şi nu punem mîna pe o carte ca să ştim cum să ne adulmecăm muierile, să devină şi ele astfel mai dezinhibate, mai pline de curaj, ca să se poarte ca actriţele acele din filmele XXX? De unde atîta teamă, că nu muşcă nimeni? Făcăleţul n-are dinţi! Pînă la urmă, greul cade tot pe capul sărmanilor ruşi, care, vedeţi?, vin să ne dea o mînă, o gură, o... de ajutor!

Am văzut şi eu, pe History, nişte lecţii din acestea, cu profesori femei şi mădulare cauciucate simple şi pe baterii. Dl Iuri Siverenco, însă, sunt sigur că a înţeles mai bine importanţa unei bucăţi de carne vie. Vă daţi seama cît se va sacrifica acest om, căci în anunţ se spune că „la orele de meditaţii sexuale nu este permis accesul bărbaţilor”?! Asta înseamnă că, vai mama lui, îşi va pune doar el osul la bătaie, la muncă adică!

De un lucru sunt absolut sigur – va avea succes! Vă daţi seama cîte armate de femei se vor năpusti la aceste cursuri, toate înfometate de noi cunoştinţe, de luări de noi poziţii în subiectul dat? Vor sta toată ziua cu burta pe carte şi o vor mînca la probele practice! Bag, deocamdată, mîna în foc că nici nu se vor uita la bani!

Deşi în anunţul public nu ni se explică mai pe înţeles şi nouă, bărbaţilor, în ce constă etapele tarifate cu 300, 1.200 şi 5.000 de lei, o sursă din interior, care doreşte să-şi păstreze anonimatul, ne-a oferit cîteva detalii.

Astfel, pentru 300 de lei, cursantele debutante vor beneficia de lecţii teoretice şi practice cu organe sexuale masculine artificiale, cu care vor exersa toate cele trei tipuri de penetrări clasice, dar, în mod special, se va pune un accent şi un efort pe calea orală. Alifiile, unguentele aromate vor fi din partea casei. În special untură de porc.

Taxa de 1.200 reprezintă un complex de pregătire mult mai solicitant, istovitor, multiplu şi cu exersare nesimulată a obţinerii orgasmului pe cale orală şi posterioară. Tot în această etapă, profesorul şi asistenţii săi le vor permite cursantelor să le pună şi măna, să vadă şi ele cum este şi să se deprindă cu mirosul şi gustul.

Etapa de pregătire contra taxei de 5.000 de lei este cea mai complexă şi extaziantă. La terminarea acestui curs, femeile absolvente vor primi titlul de profesor doctor habilitat în teoria şi practica sexului oral, anal şi cel învechit, tradiţional. Absolventele, pe viu, vor experimenta din greu tehnica triplei penetrări. Scopul acestui curs superior are menirea de a le face pe moldovencele noastre să fie atît de atractive, senzuale, încît să-i scoale din beţie şi somn nu doar pe soţii sau amanţii lor, ci să înfioreze pînă şi statuia lui Ştefan cel Mare, busturile de pe Aleea Clasicilor sau cele din Cimitirul Central.

Potrivit unei informaţii de ultimă oră, direcţia şcolii abia mai face faţă numeroaselor înscrieri, mai ales la cursurile cu taxa de 5.000 de lei, cele mai multe dintre solicitante fiind bine trecute de 50 de ani, aproape fiind doar dornice de carte, căci nici măcar nu-s măritate. Este o mare foame de ştiinţă în ţara aceasta, trebuie să recunoaştem! Unii spun că au văzut şi o deputată care seamănă leit cu Corina Fusu, cîteva preotese respectabile sătule de liturghii şi parastase, dar şi neveste de demnitari.

Avem cu ce merge la summit-ul de la Vilnius, dar, mai ales, avem şi pentru ce ne întoarce! Tot ruşii, sărmanii, sunt cei care n-au încotro şi sunt obligaţi să ne înveţe femeile să ne descheie nădragii pentru noi şi noi aspiraţii, iar noi trebuie să admitem că aşa ceva se poate înghiţi şi cu plăcere!

Acum nici una dintre femeile noastre nu vor mai repeta celebra zicală a doamnei Zsa Zsa Gabor – „Nu ştiu nimic despre sex. Am fost întotdeauna căsătorită” –, ci vor spune: „În dragoste este ca şi în război – orişice gaură este o tranşee!”

Gheorghe HARAGLUNG