SESIUNEA CURENTĂ A LEGISLATIVULUI A FOST ÎNCHEIATĂ FĂRĂ RESTANŢE

Parlamentul a reuşit în sesiunea de primăvară-vară să adopte toate legile necesare în contextul negocierilor cu Uniunea Europeană. Afirmaţiile au fost făcute, pe 15 iulie, în cadrul unui briefing de Preşedintele Parlamentului Igor Corman.

Potrivit lui Corman, în cursul acestei sesiuni Legislativul s-a întrunit în 38 de şedinţe plenare şi a adoptat 218 acte legislative. „Nu a fost o perioadă uşoară, am trecut printr-o criza politică, dar după 30 mai cînd a fost votat noul Guvern am avut o cooperare mai bună în cadrul majorităţii parlamentare. Mecanismele create atunci demonstrează că avem un alt nivel de comunicare şi pot deveni o bună bază pentru viitor”, a opinat Corman. Şeful Legislativului a specificat că mai există carenţe în activitatea parlamentară, nu s-a reuşit adoptarea politicii bugetar-fiscale, însă la acest subiect se va munci în perioada dintre sesiuni. El a adăugat că deşi deputaţii au ieşit în vacanţă, personal în următoarea perioadă va veni la serviciu pentru a ţine în vizor activitatea instituţiilor de stat. În alt context, Corman a specificat că după mai multe consultări a fost găsită o soluţie ce va permite finalizarea lucrărilor de reconstrucţie a clădirii Parlamentului. ”Pînă la finele anului curent deputaţii se vor putea muta în sediul Parlamentului, fapt ce va mai calma un pic spiritele”, a conchis Corman.

Sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului s-a încheiat la 12 iulie, după o şedinţă de aproape 14 ore.

Moldpres