SEPARATISMUL SPANIOL

Declararea unilaterală a independenţei Cataloniei, un nou avertisment lansat de naţionalişti

Parlamentul local al comunităţii autonome Catalonia ar putea aproba o declaraţie unilaterală a independenţei, a avertizat Miercuri, 16 Octombrie, în Legislativul spaniol, purtătorul de cuvînt al grupului parlamentar al CiU (formaţiunea naţionaliştilor catalani), Josep Antoni Duran i Lleida.

Separatismul_Josep Antoni Duran i Lleida copy.jpg

El a lansat acest avertisment după ce i-a cerut premierului Mariano Rajoy să acţioneze şi să dea un răspuns politic revendicărilor secesioniste venite din partea unora dintre forţele politice catalane. Dacă nu este capabil să dirijeze şi să dea un „răspuns de stat”, Rajoy se va trezi în faţa „unei declaraţii unilaterale de independenţă, pe care unii o vor aproba în Parlamentul din Catalonia”, a spus, în Legislativul central, purtătorul de cuvînt al naţionaliştilor, considerat una dintre vocile cele mai moderate în chestiunile referitoare la secesiune şi organizarea unui referendum pentru autodeterminare, anunţat pentru 2014.

La rîndul său, şeful Executivului de la Madrid a insistat asupra necesităţii menţinerii stabilităţii politice şi instituţionale în Catalonia şi a lansat din nou un apel la o acţiune comună, a tuturor, în aceeaşi direcţie. Întrebat fiind de naţionalişti care îi este agenda politică privitoare la Catalonia, Mariano Rajoy a explicat că, pentru el, priorităţile sînt ieşirea din criză şi încercarea de a rezolva problemele economice ale Cataloniei.

Cel mai recent avertisment lansat cu privire la escaladarea situaţiei din Catalonia, pe fondul numeroaselor revendicări secesioniste, a survenit Miercuri, 16 Octombrie, în sesiunea de control a Guvernului din Legislativul central, la doar o zi după ce Guvernul regional al comunităţii autonome spaniole Catalonia a prezentat un raport din care reiese faptul că statul central i-ar fi provocat regiunii prejudicii de 9,37 miliarde de euro, sub forma unor datorii, dar şi ca urmare a reducerii încasărilor ce revin regiunii din partea statului şi a efectelor financiare ale măsurilor Guvernului central, care au dus la cheltuieli mai mari asumate de cel regional catalan şi care împiedică sporirea încasărilor acestuia.

Raportul a apărut după ce, anterior, premierul Mariano Rajoy s-a angajat să ia în discuţie modificarea modului de finanţare al comunităţilor autonome spaniole şi să prezinte bilanţul fiscal al fiecărei comunităţi autonome spaniole (impozitele încasate de statul central şi investiţiile făcute de acesta), însă a avertizat asupra faptului că acest lucru nu presupune o schimbare a poziţiei faţă de Catalonia. Modelul de finanţare al celor 17 comunităţi autonome spaniole a fost un subiect de dezbatere şi controverse, în special pe fondul crizei economice, însă, în plus, actualele revendicări secesioniste şi promisiunile naţionaliştilor cu privire la organizarea unui referendum pentru autodeterminare în Catalonia s-au dezlănţuit tot în aceşti ani de criză şi au pornit tocmai de la o finanţare de la statul central, considerată nedreaptă, în comparaţie cu mărimea regiunii şi aportul acesteia la economia Spaniei. (AGERPRES)