Nu doar bărbaţii dar şi femeile au vîrsta mentală a unor copii. Iar, de multe ori, un imatur emoţional este dificil de gestionat sau chiar de înţeles. Iată cîteva semne pentru a recunoaşte o astfel de persoană.

Cum îţi dai seama că un adult funcţionează emoţional precum un copil

Atunci cînd stai de vorbă cu cineva, în special dacă joci şi rolul unui confident, este destul de dificil să stabileşti nivelul de maturitate al persoanei respective.

Mulţi dintre noi, luaţi independent, funcţionăm la parametri (cît se poate de) normali. Este ca şi cum am evalua un candidat la primărie în condiţiile în care este unicul aflat în cursă. Dacă vrei mai multe date despre o persoană, observ-o în cuplu.

Comportamentele greşite, imature sau chiar patologice apar la suprafaţă atunci cînd un cuplu interacţionează în public. „Cască guriţa să guşti şi tu prăjitura asta…” ar fi un exemplu de infantilizare.

Ai ocazia astfel să vezi parteneri ale căror acţiuni sînt răutăcioase, dăunătoare sau chiar periculos de copilăroase sau alţii calmi, respectuoşi şi maturi.

Vîrsta emoţională

Dacă vîrsta biologică o stabilim după numărul de aniversări, creşterea fizică şi funcţiile congnitive, pe cea emoţională o evaluăm după obiceiurile emoţionale ale persoanei.

Spre exemplu: adulţii ştiu să îşi păstreze calmul, pe cînd copiii răspund cu furie. Adulţii gîndesc înainte de a vorbi (în special cînd emit o judecată) pe cînd copiii sînt controlaţi de impulsuri vorbind…. fără să judece.

Copiii de vîrstă preşcolară se vor enerva deseori peste zi şi chiar vor plînge chiar dacă sînt îngrijiţi, iubiţi şi fericiţi. Dacă vor o jucărie cu care se joacă un alt copil, vor încerca să o ia.

Pentru că regulile adulţilor de a-ţi aştepta rîndul şi de a nu te repezi să iei ce nu-i al tău încă nu au fost învăţate.

În consecinţă încă nu pot avea un comportament constant civilizat. Dar dacă la copii astfel de comportamente sînt fireşti, la un adult sînt nepoliticoase şi… nefericite.

Semnele imaturităţii emoţionale

Există o serie de manifestări agreate de psihologi ca fiind semne clare ale imaturităţii emoţionale. Poţi verifica dacă pe listă apar comportamente pe care le manifeşti şi tu sau… partenerul de cuplu.

Inconstanţa emoţională: la fel ca cei mici, se enervează repede, plînge sau ţipă uşor, se îmbufnează sau refuză anumite lucruri.

Găsirea vinovatului: dacă ceva nu merge bine, prima reacţie va fi să găsească un vinovat. Adultul va încerca să rezolve problema, iar imaturul să se scuze.

Minciunile: cînd o situaţie devine inconfortabilă, copiii sînt tentaţi să mintă pentru a nu intra în bucluc. Un adult ştie să facă faţă realităţii şi spune adevărul, chiar dacă uneori acest lucru nu este tocmai confortabil. Pentru că un adult este focusat pe rezolvarea problemei.

Atacurile verbale: ştii cum îşi inventează copiii diferite porecle atunci cînd sînt supăraţi pe alţi copii? Un adult nu ar recurge la astfel de atacuri la adresa trăsăturilor altor persoane. El ar ataca problema. Nu etichetează alţi oameni, întrucît este o dovadă de lipsă de respect

Impulsivitatea (sau controlul slab al impulsurilor): atunci cînd sînt răniţi sau nervoşi, copiii reacţionează impulsiv. Vorbesc fără să se gîndească la consecinţe şi acţionează fără să analizeze înainte.

Un adult matur ştie să îşi acorde timp, să reziste impulsurilor şi să nu recurgă la cuvinte sau acţiuni care jignesc.

El ştie să se calmeze, să se gîndească la o rezolvare şi, eventual, să ceară mai multe informaţii pentru a analiza opţiunile disponibile. Un imatur nici nu ar asculta un alt punct de vedere pentru că îşi va întrerupe, în mod impulsiv, interlocutorul.

Evident, există şi reacţii impulsive care ţin de comportamentul matur. Soldaţii sau poliţiştii sînt antrenaţi să ştie să discrimineze rapid între situaţiile cu potenţial periculos şi să acţioneze.

Nevoia de a fi centrul atenţiei. Ai încercat să ai o conversaţie la cine atunci cînd ai un copil de 2 ani la masă? L-ai văzut cum se îmbufnează şi îţi caută atenţia dacă vorbeşti cu altcineva?

La fel se va comporta şi un imatur care are nevoie de atenţia ta constant. Altfel, nu se integrează, nu ştie să socializeze şi, pe scurt, eşti de vină pentru disconfortul lui (imaginar).

Narcisism şi agresivitate. Un copil mai înalt sau solid se va duce la un alt copil mai fragil să îi ia jucăria pe care o doreşte. Dacă celălalt copil va spune ceva, cel mai mare se va enerva şi mai tare. Dar oare e ok să îl lăsăm să obţină aşa ceea ce vrea?

De asemenea, pe parcurs va învăţa că statura îi oferă ocazia de a evita sau încălca regulile. Un adult imatur gîndeşte că poate lua ceea ce vrea întrucît nu contează decît dorinţele lui.

Şi aici mare grijă, pentru că anumite tendinţe narcisiste pot trece, într-o primă fază, drept semne de putere. În realitate, acestea reflectă rigiditatea.

Persoanele cu un psihic puternic ştiu să îi asculte pe ceilalţi. Narcisiştii sînt instabili emoţional: ori ca mine, ori deloc! Iar dacă nu este aşa cum vor, devin agresivi sau defensivi.

Un adult matur îşi poate pierde controlul, poate ţipa sau poate vorbi urît. Dar ulterior, adultul constată că a greşit şi ştie să îşi ceară scuze şi să accepte că a avut un comportament deplasat.

Cum trăim cu un imatur

Este absolut firesc să iubim copiii, dar este dificil să iubeşti unul în corpul unui adult. Şi totuşi, majoritatea imaturilor sînt observaţi atunci cînd se simt ameninţaţi.

Una dintre strategiile utile, în caz că iubeşti un imatur emoţional este să te concentrezi pe acele trăsături mature pe care le are şi care sînt atractive.

Iar dacă te regăseşti chiar tu în aceste descrieri, învaţă să îţi iubeşti atuurile şi să acorzi atenţie dezvoltării acelor zone în care nu ai dobîndit obiceiuri foarte mature.

Acceptarea imaturităţii este primul pas către schimbare. Aşadar, nu mai manifesta uimire atunci cînd aceste tipare imature apar la suprafaţă „nu pot să cred că a/ am făcut asta!”.

Iar dacă eşti într-o relaţie cu un imatur, soluţia nu este neapărat să încerci să schimbi persoana ci, mai degrabă să controlezi acele situaţii pe care nu le poate gestiona matur.

Poate dacă schimbi anumite tipare, nu vei mai avea parte de un anumit comportament. Nu uita, rolul tău este să te schimbi pe tine, nu pe cei din jur.

Sursa: psychologies.ro