Semiluna declara razboi Europei?

Erdogan: Europenii „nu vor putea merge în siguranță pe stradă” dacă nu-și schimbă atitudinea

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, Miercuri, că europenii din întreaga lume „nu vor putea merge în siguranță pe stradă” dacă își mențin atitudinea actuală, potrivit DPA.

Relațiile dintre Turcia și mai multe țări Vest-europene s-au deteriorat substanțial în ultimele săptămîni, Ankara comparînd de mai multe ori cu metodele ''naziste'' refuzul unor state, în special Germania și Olanda, de a le permite unor miniștri turci să participe pe teritoriul lor la mitinguri în favoarea referendumului din 16 Aprilie din Turcia privind întărirea puterilor președintelui țării.

''Dacă Europa continuă în acest fel, nici un european din orice parte a lumii nu poate merge în siguranță pe stradă, Noi, Turcia, îi cerem Europei să respecte drepturile omului și democrația'', a spus șeful statului turc, într-o întîlnire cu jurnaliștii la Ankara.

Berlinul a calificat, Luni, drept „inacceptabile” acuzațiile formulate în ajun de președintele Recep Tayyip Erdogan, care a afirmat că șefa Executivului german „aplică practici naziste” contra etnicilor turci din Germania și a oficialilor turci. Ankara mai acuzase Germania, la începutul lunii Martie, că a recurs la practici „naziste” atunci cînd a împiedicat desfășurarea mitingurilor electorale pro-referendum și cînd a refuzat participarea unor oficiali turci, provocînd reacții critice la Berlin, Bruxelles, Paris și Haga.

Sursa: AGERPRES