SEFUL STATULUI SI STATUL SEFULUI

Pe cine şi ce reprezintă preşedintele Nicolae Timofti?

Autor: Mihai CONŢIU

Orice om normal, fie că a votat, fie că nu, fie că este sau nu de acord cu acţiunile sau deciziile politice care-l vizează oarecum, atunci cînd se gîndeşte sau rosteşte formulele Şeful Statului sau Preşedintele Ţării, este pătruns instinctiv de un firesc sentiment de respect. Fiind şi garantul Constituţiei, imaginea Şefului Statului se contopeşte cu cele ale simbolurilor naţionale – Drapel, Imn sau Stema Ţării. Toate aceste pe fondul funcţionalităţii impecabile a Preşedinţiei Ţării pe care o reprezintă.

Fireşte că sînt şi situaţii în care Şeful Statului cade în dizgraţia poporului din vina sa exclusivă, iar urmările sînt dintre cele mai diferite, în funcţie de gravitatea greşelilor sale, de felul în care şi le asumă şi de gradul de civilizaţie al poporului pe care îl conduce. Un preşedinte de ţară, în sistem prezidenţial sau parlamentar, nu se poate plasa niciodată la nivelul moral al unui Rege, care este crescut şi educat de mic să devină Rege.

Preşedintele poate fi emanaţia jocurilor politice mai mult sau mai puţin murdare, poate fi un aventurier politic ajuns preşedinte conjunctural, poate fi unul ajuns în această postură printr-o conjuraţie sau lovitură de stat care-i asigură statutul de dictator, dar mai poate fi şi o emanaţie a mulţimii răzvrătite împotriva unui sistem social, aşa cum a fost împotriva celui comunist din Polonia, care l-a propulsat la Preşedinţie pe electricianul lider sindical Lech Walesa. În lumea civilizată, însă, filtrul electoral al viitorului preşedinte nu permite ca în această funcţie să ajungă orice golan sau aventurier politic. Micile excepţii ale acestei lumi nu se compară cu aventurismul brutal din statele ex-comuniste, în care liderii unor ţări sînt tot o emanaţie a sistemului totalitar comunist, aşa cum a fost cazul fostului preşedinte român Ion Iliescu, în Rusia Boris Elţin, în Belarusi Aleksandr Lukaşenko, iar în R. Moldova Snegur şi Lucinski.

„Erori” prezidenţiale din lumea civilizată

Preşedintele american Richard Nixon a devenit primul şi încă singurul preşedinte american care a demisionat din funcţie, în 1974, în condiţiile în care era aproape sigur că va fi demis de Congres. Demisia a survenit din cauza celebrei AfaceriWatergate, în caremembri ai administraţiei Nixon au fost învinuiţi de plasarea de microfoane în birourile adversarilor politici, precum şi hărţuirea grupurilor de activişti şi a figurilor politice.

Nixon a recunoscut că „a dezamăgit ţara” şi că „m-am dezamăgit şi pe mine.” Pentru a-şi redobîndi un loc respectat în viaţa publică americană după demisie, a continuat să călătorească, să gîndească şi să vorbească cu liderii lumii. În 1986, Nixon a fost clasat într-un sondaj Gallup ca fiind unul dintre cei mai admiraţi zece oameni de pe planetă. După decesul său, 18 Aprilie 1994, publicaţia The Dallas Morning News scria: „Istoria va arăta în cele din urmă că în ciuda defectelor sale, el a fost unul dintre cei mai vizionari şefi de Executiv pe care i-am avut.” S-a întîmplat în SUA!

În 2010, preşedintele Germaniei, Horst Kohler, a demisionat, în urma criticilor legate de comentariile pe care le-a făcut pe marginea misiunii germane din Afganistan, cînd afirmase că „o ţară ca Germania, care se bazează foarte mult pe exporturi, trebuie să fie conştientă de faptul ca intervenţiile militare sînt necesare pentru susţinerea intereselor naţionale.” "Demisionez din funcţia de preşedinte federal. Regret faptul că aceste comentarii ar putea conduce la o interpretare greşită a unei probleme importante şi dificile pentru ţara noastră", a declarat Kohler.

În 2012, preşedintele Germaniei, Christian Wulff, a demisionat din funcţie, după ce a fost acuzat că, în 2008, ar fi primit un împrumut privat de la soţia unui important om de afaceri. "Încrederea concetăţenilor mei este afectată. Din acest motiv, nu mai este posibil să îmi exercit funcţia. De aceea demisionez", a declarat solemn Wulff. Christian. Se întîmplă în puternica şi civilizata Germanie.

Vulgarismul brutal din România postcomunistă

Pe data de 25 Decembrie 1989, în urma unui simulacru de proces, Nicolae Ceauşescu, dictatorul comunist al României, a fost executat prin împuşcare, deşi în sentinţa de condamnare la moarte exista înscrisul „cu drept de recurs”. La cîrma Statului Român a ajuns Ion Iliescu, cu trei mandate – unul de doi ani şi două de cîte patru ani. Astfel românii au ajuns să fie conduşi tocmai de cel care a ordonat uciderea a circa 1.200 de oameni spre a-şi redefini lovitura de stat în Revoluţia Română.

În 2012, în urma referendumului naţional din 29 Iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu s-au prezentat la urne 8.459.053 alegători. Dintre aceştia, peste 7,4 milioane, adică aproape 88%, au votat DA pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi numai 943.375 alegători au votat NU, adică 11%, împotriva demiterii. Cu toate acestea, Curtea Constituţională a invalidat referendumul sub pretextul lipsei cvorumului rezultat prin raportarea numărului votanţilor la cifra falsă de 18,3 milioane de alegători, din totalul de 19 milioane de cetăţeni ai României (cifră comunicată de Institutul Naţional de Statistică, după recensămîntul populaţiei din anul 2011), în contextul în care numărul minorilor din România, deci fără drept de vot, depăşeşte cifra de patru milioane. Băsescu şi instituţiile statului i-au sfidat pe români. Se întîmplă în România. Ne oprim aici cu exemplele, căci sînt prea multe!

Ce se întîmplă în Republica Moldova?

RM este la al patrulea preşedinte. Primul, Mircea Snegur, vechi activist sovietic, a trădat sau mai bine zis a vîndut Tighina separatiştilor transnistreni; al doilea, Petru Lucinschi, fost nomenclaturist sovietic de primă mînă, a fost un preşedinte slab, care a patronat şi a permis intensificarea la maxim a corupţiei moştenite de la predecesorul său; al treilea, Vladimir Voronin, a fost un preşedinte puternic, care a înţeles că singura soluţie pentru RM este consolidarea statalităţii şi identităţii acestei ţări. Evenimentele ulterioare anului 2009 au demonstrat că RM are nevoie tocmai de un astfel de preşedinte, asistat însă de o armată de consilieri vizionari, patrioţi şi, fireşte oneşti; al patrulea preşedinte, cel actual, este Nicolae Timofti, care este cea mai jalnică reprezentare prezidenţială a ţării de cînd şi-a cîştigat independenţa de stat.

Din Toamna anului 2009 şi pînă în 2012, RM a mai avut doi preşedinţi interimari atît de penibili încît amintirea lor îl face să se ruşineze pe orice moldovean. Unul este colhoznicul incult Mihai Ghimpu, iar celălalt este gorila Marian Lupu, personificarea prostiei solemne, a aroganţei şi a dispreţului faţă de oameni.

RM şi-a ratat şansa consolidării statalităţi şi a bunăstării naţionale încă din mandatele primilor doi preşedinţi. Dacă-şi iubea ţara şi ar fi dorit bunăstarea ei, Snegur trebuia să-şi dea demisia încă de la încheierea ruşinosului armistiţiu cu regiunea separatistă transnistreană, iar mai apoi să fi recomandat sau impus în funcţia de preşedinte un moldovean luminat, vizionar din diaspora occidentală. La fel ar fi trebuit să procedeze şi Lucinschi dacă ţinea la această ţară, căci a văzut prea bine ce dezastru naţional a moştenit de la predecesor, dar n-a făcut-o şi a dus ţara în cel mai cumplit haos inimaginabil, aici, în mijlocul Europei civilizate şi prospere. „Greşeala” lor criminală a constat în aceea că au permis apariţia a zeci şi zeci de multimilionari pe seama jefuirii statului, în umbra cărora ei au trăit prosper şi o duc bine şi astăzi.

Vladimir Voronin nu trebuia să-şi dea demisia, ci să-şi demită absolut toţi consilierii şi să aducă în locul lor consilieri tot din diaspora moldovenească din Occident. Era şi azi preşedinte în virtutea prevederilor constituţionale moldoveneşti. Spre deosebire de predecesorii săi, Voronin a făcut şi două lucruri notabile pentru istoria acestei ţări – s-a opus federalizării RM după modelul propus de Kremlin şi a iniţiat primii paşi decisivi în direcţia integrării europene a ţării prin aplicarea Planului de Acţiuni RM-UE. Acum se pare că revine din nou la cîrma ţării.

Fostul preşedinte interimar Ghimpu trebuia să-şi dea demisia în cel puţin două cazuri – atunci cînd s-a opus tuturor instituţiilor UE care i-au recomandat să nu iniţieze acel referendum eşuat şi păgubitor din Septembrie 2010, precum şi atunci cînd, avînd calitatea oficială pe care o avea, şi-a uitat telefonul mobil, personal şi prezidenţiabil, într-un apartament în care a fost cazat (cu aia) atunci cînd a vizitat Portugalia.

Marian Lupu, dacă avea onoare, demnitate, respect faţă de popor şi bun-simţ elementar, nici nu trebuia să accepte să fie preşedinte interimar al ţării, ştiind prea bine că cel care-i dădea ordine era Vladimir Plahotniuc. Mogîldeaţa politică Marian Lupu este şi acum sluga preaplecată a odiosului oligarh, pe care îl reprezintă în calitate de purtător neoficial de cuvînt. Nici nu mai amintim faptul că, în contextul atacurilor de tip rider din anii 2010 şi 2011 asupra Victoriabank, Banca de Economii şi ASITO, Marian Lupu a asigurat girul politic al tranzacţieiprivind transferul de proprietate în numele firmei OTIV Prime Holding B.V., în spatele căreia stă Plahotniuc, fapt menţionat în Decizia Curţii de la Amsterdam.

Timofti, ca marionetă penibilă a oligarhului

Actualul preşedinte, Nicolae Timofti, îl depăşeşte în ridicol, incoerenţă şi incultură politică chiar şi pe Ghimpu, dar mult de tot. De prostiile ţărăneşti ale lui Ghimpu ne ruşinam şi mai şi rîdeam de cît de proşti putem fi dacă avem un astfel de preşedinte interimar, de Timofti, însă, nici nu putem rîde, căci intrăm în pămînt de ruşine. La felul chinuit, stîlcit în care vorbeşte, nici de grefier la o judecătorie nu-i bun. Cu toată ruşinea şi dezonoarea, trebuie să recunoaştem că Plahotniuc şi-a găsit un prost al satului dintre cei mai rari cu putinţă.

Actualul Şef al Statului este marioneta cea mai penibilă a oligarhului, căci prin el Statul este al Şefului Plahotniuc, nu al lui Timofti şi nici al poporului. Ca fost judecător, indiferent cît de mediocru s-ar fi afirmat, ar fi trebuit să constate din primele zile că întreg sistemul de justiţie din ţară este sub stăpînirea oligarhului, un motiv major pentru a-şi fi dat demisia în regim de urgenţă. Se pare că oligarhul nu-i permite acest lucru, ceea ce ne face să dăm crezare faptului că Plahotniuc îl are şi pe el şi pe fiul său, Nicu Timofti, cu dosare penale la mînă, după cum a scris presa.

Timofti îi este convenabil oligarhului pentru că nu-i capabil să emită nici o idee proprie, nu-i în stare să vorbească liber şi coerent, motiv pentru care citeşte de pe hîrtie tot ceea ce îi scriu pădurarii şi îi este convenabil oligarhului. Imediat ce termină de citit ce i s-a scris, intră în blocaj mintal dacă i se pune o întrebare dintre cele mai simple cu putinţă. Fireşte că absolut toţi consilierii săi văd prea bine cît de nătîng este în această postură, dar tac fiindcă sînt mulţumiţi cu posturile pe care le au şi că îşi mai pot rezolva şi „anumite chestiuni personale profitabile”. Dar cîţi bani de la Bugetul de Stat cheltuieşte preşedinţia noastră constituită din oameni ai reformelor!

De ce să fim făţarnici şi să nu recunoaştem deschis că avem un Şef de Stat cu care ne este teribil de ruşine să ieşim în lume? De ce să nu-i cerem demisia pentru că are neruşinarea şi tupeul de a fi Şeful Statului Mafiot Plahotniuc? Indiferent de cît de şantajabil este, Timofti ar trebui să spună poporului pentru ce este şantajat şi să-l denunţe public pe Plahotniuc. Ca fost judecător, ar trebui să facă recurs la ultimul gram de onoare şi cinste şi să procedeze întocmai ca preşedinţii din ţările civilizate despre care am scris mai sus. Sigur că nu o va face, pentru că nu are nici un dram de onoare şi demnitate şi, mai ales, că este un laş dintre cei mai jalnici cu putinţă.

Excluzîndu-l pe ridicolul Timofti, am constatat că toţi cei care au visat şi rîvnesc la Preşedinţie din 2009 încoace vor cu orice preţ să semene cu Vladimir Voronin. Nu înţelegem de ce nu-l invită pe Voronin în acest fotoliu, după ce ei şi-au probat deja impotenţa! Oricum ar fi alt Voronin decît cel din 2009! Şi are doar 74 de ani!

Socialmai mult
18.09.18 - 18:28
18.09.18 - 18:27
18.09.18 - 17:43
18.09.18 - 12:28
17.09.18 - 17:01
17.09.18 - 16:54
17.09.18 - 16:53
17.09.18 - 16:50
17.09.18 - 14:26
17.09.18 - 12:13
16.09.18 - 16:51
15.09.18 - 16:27
15.09.18 - 16:23
14.09.18 - 17:45
14.09.18 - 17:38
14.09.18 - 17:31
14.09.18 - 16:37
14.09.18 - 16:36
14.09.18 - 13:43
14.09.18 - 13:35