SEFUL STATULUI INTREPRINDE O VIZITA DE LUCRU IN ZONA DE CENTRU A TARII

Președintele Igor Dodon întreprinde o vizită de lucru în zona de centru a Republicii Moldova. Cum a promis anterior, șeful statului se străduie să efectuează săptămînal vizite în teritoriu pentru a discuta cu oamenii. De la începutul mandatului de Președinte, Igor Dodon a vizitat personal peste 200 de localități.

Prima localitate vizitată astăzi de către Igor Dodon este comuna Trușeni, municipiul Chișinău, unde șeful statului s-a familiarizat cu mersul lucrărilor de construcție a complexului sportiv care face parte din programul național de reabilitare a infrastructurii sportive, desfășurat sub egida Președintelui Republicii Moldova.

Igor Dodon a constatat că lucrările sînt realizate conform graficului stabilit, iar în timpul apropiat terenul respectiv va fi dat în exploatare. Astfel, complexul sportiv va include un teren de fotbal, baschet, volei și tenis, precum și instalații pentru fitness, teren de joacă pentru copii ș.a.

Menționăm că localitatea Trușeni este inclusă în lista primelor zece localități cele mai mari din țară incluse în programul național de reabilitare a infrastructurii sportive ce se desfășoară în cadrul Campaniei Naționale „Iubesc Moldova” și în parteneriat cu Fundația de Binefacere a Primei Doamne „Din Suflet”. Proiectul național a fost lansat în toamna anului trecut și prevede construcția a 300 de complexe sportive în localitățile din țară, predominant în zonele rurale. În mai multe localități deja au fost date în exploatare aceste terenuri.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova