SEFUL STATULUI A PREZENTAT BILANTURILE INTREVEDERII CU LIDERUL DE LA TIRASPOL

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a prezentat bilanțurile întrevederii de astăzi cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, informează Moldpres.

În cadrul unei conferinţe de presă, şeful statului a menţionat că la întîlnire s-a discutat despre problemele cetăţenilor şi agenţilor economici de pe ambele maluri ale Nistrului. „În urma primei întrevederi s-a reuşit simplificarea procedurii de trecere în regiunea transnistreană, precum şi buna funcţionare a şcolilor cu predare în limba de stat. Astăzi, dl Krasnoselski mi-a înmînat o listă cu 10 funcţionari, pe numele cărora au fost oprite sau anulate dosarele penale deschise anterior. Totodată, am convenit ca săptămîna viitoare să fie definitivat mecanismul de acces al persoanelor la terenurile aflate după traseul Dubăsari”, a spus Igor Dodon.

Potrivit Preşedintelui statului, la întîlnire s-a discutat şi despre instituirea punctului comun de trecere cu Ucraina „Pervomaisc-Cuciurgan”. Astfel, experţii din cadrul Aparatului Preşedintelui urmează să facă o evaluare a posibilelor riscuri economice în urma instituirii acestuia, „întrucît partea transnistreană a lansat mai multe îngrijorări la acest subiect”.

„Tot astăzi, am decis lansarea a două iniţiative de proiecte economice de infrastructură. Împreună cu dl Krasnoselski ne vom adresa către donatorii şi partenerii noştri internaţionali cu propunerea de a susţine financiar reabilitarea a două trasee internaţionale M14 şi M21. Proiectele vor facilita comerţul, precum şi vor îmbunătăţi viaţa cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Al doilea proiect vizează situaţia ecologică a rîului Nistru, astfel am convenit să identificăm surse şi proiecte internaţionale pentru a salva rîul Nistru. Următoarea întrevedere cu dl Krasnoselski este preconizată în luna mai curent ”, a afirmat Igor Dodon.

Prima întrevedere a şefului statului cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a avut loc la 4 ianuarie curent.

Socialmai mult
16.12.17 - 14:59
16.12.17 - 14:58
16.12.17 - 14:57
15.12.17 - 19:38
15.12.17 - 19:37
15.12.17 - 19:35
15.12.17 - 17:52
15.12.17 - 17:51
15.12.17 - 16:40
15.12.17 - 16:10
15.12.17 - 13:11
15.12.17 - 12:46
14.12.17 - 17:38
14.12.17 - 17:23
14.12.17 - 17:22
14.12.17 - 17:19
14.12.17 - 16:45
14.12.17 - 12:21
14.12.17 - 10:37
14.12.17 - 10:34