SEFUL STATULUI A PARTICIPAT LA SEDINȚA FRACTIUNII PARLAMENTARE A PSRM

Astăzi, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința fracțiunii parlamentare a PSRM unde au fost prezenți toți cei 37 de deputați ai fracțiunii. În cadrul acesteia, părțile au discutat situația politică din țară, situația din Parlament și în special cea legată de moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu.

În cursul discuțiilor, deputații socialiști și-au exprimat indignarea vizavi de acțiunile alianței Sandu-Candu-Plaha-Șor care doresc să destabilizeze situația din țară și s-o arunce în haos, înaintînd vot de neîncredere Guvernului actual.

Interlocutorii au fost unanimi în opinia că în actualele condiții de criză pandemică și economică Guvernul Chicu gestionează foarte bine situația. Părțile au subliniat că pe lîngă faptul că sînt onorate toate obligațiunile în fața cetățenilor - achitate salariile, pensiile – mai sînt promovate o serie de inițiative sociale de susținere a oamenilor, sînt realizate proiecte economice de amploare etc.

În această ordine de idei, șeful statului a sprijinit inițiativa socialiștilor de a semna o declarație în susținerea Guvernului condus de prim-ministru, Ion Chicu.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova