SEFUL STATULUI A PARTICIPAT LA FORUMUL MILITAR-ISTORIC ORGANIZAT CU PRILEJUL CELEI DE-A 74-A ANIVERSARE DE LA ELIBERAREA MOLDOVEI DE SUB COTROPITORII GERMANO-FASCISTI

Președintele Republicii Moldova a salutat participanții conferinţei militar-istorice organizate cu prilejul celei de-a 74-a aniversare de la Eliberarea Moldovei de sub cotropitorii germano-fascişti. La forum au participat veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, militari activi şi în rezervă, istorici, jurnalişti.

În cadrul conferinței, Igor Dodon a felicitat toți cetățenii Republicii Moldova cu ocazia acestei mari aniversări și și-a exprimat regretul faţă de faptul că această dată istorică nu este inclusă în lista sărbătorilor oficiale ale Republicii Moldova.

În acelaşi timp, șeful statului a menţionat cu satisfacţie că evenimentele ce ţin de acțiunile militare glorioase mereu întrunesc mulţi participanţi. ”Este o dovadă că ne-a reuşit să păstrăm memoria istorică şi în acest sens un mare merit îl au activiştii noştri civici. Totuşi, avem de realizat o sarcină importantă – asigurarea continuităţii generaţiilor şi transmiterea memoriei despre Marea Victorie urmaşilor noştri” – a remarcat Președintele țării.

În finalul discursului, șeful statului a propus constituirea unui comitet organizatoric pentru organizarea şi desfăşurarea acţiunilor festive din anul 2019, cînd se va marca aniversarea a 75-a a Operaţiunii Iaşi-Chişinău. În plus, Igor Dodon a subliniat că un grup de lucru din cadrul echipei prezidențiale va crea un film documentar consacrat acestui mare eveniment istoric.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova