SEFUL STATULUI A PARTICIPAT LA FESTIVALUL FAMILIEI

Igor Dodon, împreună cu familia, a participat la Festivalul Familiei, organizat de Fundația Primei Doamne “Din Suflet” şi desfăşurat sub egida Preşedintelui Republicii Moldova, în Piața Marii Adunări Naționale.

Evenimentul a avut un mare succes, iar copiii și părinții prezenți la eveniment s-au distrat și s-au bucurat de atmosfera frumoasă, programele artistice, jocurile distractive, dulciurile și darurile oferite.

”Este necesar să păstrăm și să transmitem viitoarelor generații modelul familiei tradiționale care este baza societății noastre. Familia moldovenească trebuie să fie familia completă, care să asigure educația spirituală și morală a copiilor, precum și dezvoltarea armonioasă a acestora”, a specificat șeful statului.

În acest context, Igor Dodon a anunțat despre inițiativa pe care o lansează începînd cu 15 mai, de Ziua Internatională a Familiei, care prevede ca fiecare familie în care se va naște al 4-lea și mai mulți copii, va primi din partea fundației Primei Doamne ”Din Suflet” cîte 4000 de lei.

Totodată, Președintele țării a menționat că asemenea evenimente care au drept scop susținerea și promovarea valorilor familiei tradiționale, s-au desfășurat pe data de 12 mai - la Comrat, și pe 13 mai – la Bălți.

Amintim că, pe 14-16 septembrie, în premieră, la Chișinău, sub egida Președintelui Republicii Moldova, va avea loc Congresul Mondial al Familiilor la care vor participa circa 2000 de persoane din peste 50 de țări, iar la invitația șefului statului, și-au arătat disponibilitatea de a participa, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kirill, și un înalt reprezentant al Vaticanului.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

Socialmai mult
20.07.18 - 18:53
20.07.18 - 18:44
20.07.18 - 18:43
20.07.18 - 13:36
20.07.18 - 13:33
19.07.18 - 18:38
19.07.18 - 18:36
19.07.18 - 18:33
19.07.18 - 16:17
19.07.18 - 13:20
19.07.18 - 13:07
18.07.18 - 19:10
18.07.18 - 19:11
18.07.18 - 15:08
18.07.18 - 15:07
18.07.18 - 14:23
18.07.18 - 11:29
17.07.18 - 19:12
17.07.18 - 19:11
17.07.18 - 17:28