SEFUL STATULUI A EFECTUAT O VIZITA LA INSTITUTUL DE NEUROLOGIE SI NEUROCHIRURGIE DIN CHISINAU

Igor Dodon a efectuat o vizită la IMSP Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie din Chișinău, care recent a împlinit 60 de ani de la fondare.

Cu această ocazie și în semn de profundă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea ocrotirii sănătății, pentru profesionalismul manifestat de personalul medical la implementarea metodelor avansate de diagnostic și tratament și pentru contribuţie substanţială la pregătirea specialiştilor de înaltă calificare, Președintele țării a conferit Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie, „Ordinul Republicii”. De asemenea, Igor Dodon a conferit distincții de stat unui grup de lucrători medicali care activează în cadrul acestei instituții.

Șeful statului a mulţumit angajaților spitalului pentru devotamentul şi profesionalismul de care dau dovadă zilnic, pentru responsabilitatea asiduă şi pentru perseverenţă.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova