SEFUL STATULUI A AVUT O INTREVEDERE DE LUCRU CU NOUA AMBASADOARE A REPUBLICII FEDERALE GERMANIA IN TARA NOASTRA

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut prima întrevedere de lucru cu noua Ambasadoare a Republicii Federale Germania în țara noastră, doamna Angela Ganninger.

Șeful statului i-a transmis un mesaj de felicitare Președintelui RFG, Frank-Walter Steinmeier, cu ocazia sărbătorii naționale – Ziua Unității Germane. Igor Dodon i-a mulțumit conducerii țării pentru sprijinul constant și multilateral oferit Moldovei în implementarea reformelor și în procesul modernizării.

Președintele țării a mai subliniat că Germania este partener strategic al Republicii Moldova, iar relațiile de colaborare dintre țările noastre se dezvoltă cu succes în toate domeniile de interes comun.

În cursul dialogului, Igor Dodon i-a comunicat șefei misiunii diplomatice a Germaniei despre situația în politica internă a Republicii Moldova în contextul viitoarelor alegeri parlamentare. Totodată, părțile au discutat despre esența obiectivului strategic al Președinției RM – realizarea unei politici externe echilibrate în baza intereselor naționale ale țării.

De asemenea, interlocutorii au abordat situația actuală și perspectivele reglementării conflictului transnistrean. În context, Igor Dodon și Angela Ganninger au fost unanimi în opinia privind importanța OSCE – drept una din principalele platforme de negocieri și au dat o apreciere înaltă diplomației germane pentru implicarea activă în procesul de reglementare.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova