SEFUL STATULUI A AVUT O INTREVEDERE CU VICEMINISTRU AL AFACERILOR EXTERNE AL REPUBLICII CUBA

“Am avut o întrevedere Ana Teresita González Fraga, viceministru al Afacerilor Externe al Republicii Cuba, care se află în țara noastră cu o vizită de lucru.

Am salutat prezența oficialului cubanez în Moldova. Am discutat despre stadiul actual al relațiilor de colaborare dintre statele noastre, pronunțîndu-ne pentru dezvoltarea acestora în toate domeniile de interes comun. Mi-am exprimat speranța că vizita curentă va impulsiona dialogul bilateral, contribuind la dezvoltarea și extinderea raporturilor dintre ambele state.

Am constatat un potențial nevalorificat în domeniul comercial-economic. Ultima misiune a oamenilor de afaceri din RM în Republica Cuba, organizată sub auspiciile Camerei de Comerţ şi Industrie a RM, a avut loc în aprilie 2013. Am pledat pentru intensificarea relațiilor pe dimensiunea dată, promovarea contactelor la nivelul mediilor de afaceri, sporirea schimburilor comerciale, realizarea misiunilor economice bilaterale, participarea la tîrguri, expoziţii și alte evenimente specializate, dezvoltarea cooperării pe segmentul agroalimentar și cel al turismului, precum și în sfera sănătății.

De asemenea ne-am pronunțat pentru o colaborare fructuoasă în cadrul organismelor internaționale.

Pe finalul discuției am mulțumit înaltului oficial pentru invitația de a vizita Cuba într-o perioadă convenabilă”, a scris Preşedintele Igor Dodon pe pagina sa oficială de Facebook.