SEFUL STATULUI A AVUT O INTREVEDERE CU CONDUCATORII ORGANIZATIILOR ETNOCULTURALE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu conducătorii organizațiilor etnoculturale din Republica Moldova, în cadrul căreia au fost discutate mai multe chestiuni din domeniul lor de activitate.

În mod special, părțile au vorbit despre pregătirile legate de marcarea aniversării a 30-a de la crearea organizațiilor etnoculturale, care joacă un rol important în viața tuturor etniilor din Moldova, precum și în coordonarea activității lor cu organele administrației publice centrale și locale. Interlocutorii au fost unanimi în opinia privind necesitatea organizării unui asemenea eveniment și au convenit ca acesta să se desfășoare pe data de 1 noiembrie.

În context, participanții la întrevedere au vorbit despre necesitatea implementării Strategiei de consolidare a relațiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027, care a fost adoptată în anul 2017 de către Guvernul RM. În opinia lor, realizarea prevederilor acestui document va contribui la o coexistență mai armonioasă a popoarelor și culturilor din țara noastră.

De asemenea, părțile au discutat despre modul în care decurg acțiunile de organizare, la 15 septembrie, a ediției a XVIII-a a Festivalului republican etnocultural, care se desfășoară, tradițional, la începutul toamnei și care reunește reprezentanți a zeci de etnii ce locuiesc în Republica Moldova.

Pe finalul discuției, Igor Dodon a reconfirmat faptul că Administrația Președintelui va acorda și pe viitor o atenție sporită păstrării limbii și a culturii tuturor etniilor care locuiesc în țara noastră, deoarece Republica Moldova este casa noastră comună.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova