Secretul ”Capelei Sixtine a Preistoriei” a fost scos la iveala. ”Din punct de vedere intelectual, greu se poate spune ca erau diferiti de noi”

Unele dintre cele mai vechi opere de artă arată că oamenii din preistorie aveau o cunoaştere relativ avansată de astronomie, conform unui nou studiu efectuat la unele situri din Europa. Operele nu sunt doar simple reprezentări ale animalelor sălbatice aşa cum se credea anterior. Acestea sunt de fapt reprezentări ale constelaţiilor de pe cerul nopţii, ale datelor şi evenimentelor importante, precum impacturi cu comete, scrie Phys. Cercetătorii de la Universitatea Kent şi Universitatea Edinburgh au ajuns la aceste concluzii în urma studierii detaliilor artei paleolitice şi neolitice ale siturilor din Turcia, Spania, Franţa şi Germania. Au găsit că toate siturile foloseau aceeaşi metodă de a ţine evidenţa datelor bazată pe o astronomie sofisticată, chiar dacă operele erau separate în timp de zeci de mii de ani.

Savanţii au clarificat descoperiri anterioare de la un studiu asupra unor inscripţii de piatră la unul dintre aceste situri - Gobekli Tepe din Turcia de astăzi - care este interpretată ca fiind o evidenţă a unui impact devastator de acum 13.000 de ani. Se consideră că evenimentul ar fi declanşat o mini eră glaciară.

De asemenea, au mai decodificat şi ceea ce a mai fost denumită „Capela Sixtină a Preistoriei”, în peştera de la Lascaux din Franţa. Lucrarea, care ilustrează un om pe moarte şi mai multe animale, poate comemora alt impact cu o cometă de acum circa 17.000 de ani. Mai mult decît atît, cea mai veche sculptură, „omul-leu” din Peştera Hohlenstein-Stadel, de acum 40.000 de ani, este construită în sistemul străvechi de păstrare a timpului. Studiul a fost publicat recent în jurnalul Athens Journal of History.

„Arta preistorică din peşteri arată că oamenii aveau cunoştinţe avansate ale Cerului nopţii din ultima eră glaciară. Din punct de vedere intelectual, greu se poate spune că erau diferiţi de noi, cei de astăzi. Descoperirile susţin o teorie a mai multor impacturi cu comete în cursul dezvoltării umane şi a revoluţionat probabil modul în care populaţiile preistorice sunt percepute”, a precizat Martin Sweatman de la University of Edinburh, conducătorul studiului.