SECRETARUL DE STAT AL SUA NU DORESTE ESCALADAREA CONFLICTULUI DIPLOMATIC CU RUSIA

Secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, consideră că diferendul diplomatic cu Rusia nu trebuie să escaladeze, a declarat marți presei o purtătoare de cuvînt a Departamentul de Stat american, citat de Reuters.

"Dorim să încercăm să mergem mai departe", a răspuns Heather Nauert, purtătoarea de cuvînt a diplomației americane, la întrebarea dacă Washingtonul și Moscova și-ar putea reduce și mai mult relațiile diplomatice. Ea a adăugat că ambasadorul american Joseph Yun, reprezentant special al SUA pentru politica privind Coreea de Nord, se afla marți în capitala rusă pentru a discuta eforturile de blocare a programului nord-coreean de înarmare nucleară și cu rachete.

Între Rusia și Statele Unite s-a declanșat o serie de acțiuni și reacții ca urmare a acuzațiilor că a existat un amestec rus în alegerile prezidențiale americane din 2016. Barack Obama, președinte al SUA în momentul respectiv, a ordonat în decembrie 2016 expulzarea a 35 de diplomați ruși. În iulie anul acesta, președintele rus Vladimir Putin a cerut reducerea cu 755 de angajați a personalului misiunilor diplomatice americane în Rusia. Pe 31 august, Trump a ordonat închiderea a trei sedii diplomatice ruse din Statele Unite.

Aceste măsuri s-au suprapus cu sancțiunile economice americane împotriva Rusiei, impuse după anexarea Crimeei în 2014 și ca reacție la sprijinul Moscovei pentru separatiștii din estul Ucrainei. În august 2017, Congresul Statelor Unite a legiferat o interdicție de relaxare a sancțiunilor de către președinte, fără acordul legislativului. Trump a promulgat legea pe 3 august, gest care a iritat și mai mult Kremlinul.

Sursa: Agerpres