Apa, în religiile lumii. Rol important în facerea lumii. În majoritatea religiilor, apa este sursă vitală pentru viața spirituală, simbolizînd purificare, renaștere și fertilitate. În Geneză sau Facere, apa a dus la crearea lumii,luînd naștere prin separarea de uscat: „Şi a zis Dumnezeu: Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!“ Ritualul de inițiere în creștinism, botezul, implică scufundarea sau stropirea cu apă a celui botezat,pentru eliberarea de păcatul strămoșesc. În cadrul Bisericii Catolice, botezul în sine, pe lîngă faptul că șterge păcatul moștenit, este o declarație publică a credinței acelei persoane în Hristos. Potrivit preoților ortodocși, scufundarea în apă în timpul botezului simbolizează îngroparea Fiului lui Dumnezeu, iar ieșirea din apă, Învierea împreună cu Hristos.

Element sacru, la hinduși. Cu toate că hinduismul cuprinde un spectru larg de credințe și practici, toți hindușii cred în purificarea sufletului. Apa este sacră pentru ei, motiv pentru care există șapte rîuri care sînt considerate deosebite,și anume: Gange,Yamuna, Godavari, Sarasvati, Marmada, Sindhu și Kaveri, în care ei se scufundă, pentru a se curăța de păcate. Ei se folosesc de apă și în ritualurile pentru morți, funeraliile avînd întotdeauna loc în apropierea unui rîu. Se obișnuiește ca în timpul ceremoniei să se găurească un vas de lut, care este apoi umplut cu apă. Fiul defunctului se plimbă cu recipientul pe rugul unde trupul este incendiat. Se spune că apa scursă împiedică sufletul să ajungă din nou pe pămînt ca fantomă.

Spălarea înainte de rugăciune, obligatorie pentru musulmani. Musulmanii trebuie să respecte un ritual de curățire a mîinilor și picioarelor, înainte de a ține în mînă Coranul sau de a se apropie de Dumnezeu prin rugăciune. Toate moscheile au o zonă dedicată spălării, cu mici fîntîni sau bazine cu apă curentă.

Băi rituale, la iudei. În tradiția iudaică, în toate sinagogile se colectează într-un bazin (miqva) apă de ploaie, pentru a o putea mai apoi folosi la diferite ritualuri de purificare. Bazinul are o înălțime de 1,20 m și conține aproximativ 750 l. În el, oamenii se pot scufunda în totalitate, fără să le fie teamă că se îneacă. Pentru ca această apă să fie „vie“, așa cum este numită în textele talmudice, mîna omului nu trebuie să o atingă, ci trebuie să se scurgă direct în bazin, prin niște găuri făcute în acoperișurile sinagogilor.

Forța distructivă a apei. Apa este elementul natural prin care Creatorul a cărățat Pămîntul de ură şi de violență în zilele lui Noe. Potrivit Vechiului Testament din Biblie, Noe a construit o arcă pentru a face față potopului, care a durat 40 de zile și 40 de nopți, pe care Dumnezeu l-a trimis pentru a pedepsi răutatea umană. Supraviețuind revărsării uriașe de ape, Dumnezeu i-a promis lui Noe că nu va încerca să distrugă din nou Pămîntul și a trimis un curcubeu ca semn al acestui legămînt. Însă, așa cum apar menționate în Biblie, nu doar Dumnezeu a avut putere peste apă, ci și Moise și Iisus Hristos. Moise a despărțit Marea Roșie în două (Exod 14:16-22), pentru a-i salva pe israeliți de egipteneni, iar Fiul lui Dumnezeu a calmat valurile Mării Galileii, pe cînd se afla cu ucenicii într-o corabie și o furtună s-a iscat din senin: „El s-a ridicat, a certat vîntul și a poruncit mării: Taci! Liniștește-te! Și vîntul s-a potolit și s-a făcut liniște mare“ (Marcu 4:37-41). În Biblie, prezentată sub formă de rouă, ploaie, potop, torente, izvoare, fîntîni sau mare, apa are două semnificații: binefacere divină și forță distrugătoare. (va urma).