SCRISOARE INCHIPUITA UNUI PRIETEN IMAGINAR

Dragul meu prieten!

Îţi sînt extrem de recunoscătoare pentru răvaşul tău. Sper că-mi vei primi răspunsul, dacă nu moare Internetul, dacă va trece cenzura, dacă pînă la acea dată clădirea unde locuieşti nu va intra în demolare sau proprietarul nu te va scoate în stradă.

Mă întrebi, dragă prietene, dacă intenţionez să merg cu familia în concediu. Dacă soţul meu se va aranja la lucru, dacă patronul nu mă concediază pentru natura mea recalcitrantă, dacă vom găsi o cabană pe măsura mijloacelor noastre, dacă vom reuşi să sclipuim şi ceva bani pentru mobilă, dacă datorită progresului economic, promis de Guvern, voi beneficia de o majorare de salariu, dacă ridicarea nivelului de trai, despre care tot aud pomenindu-se de cînd mă ţin minte, va deveni în cele din urmă o realitate, dacă nu voi fi pusă sub urmărire sau expediată cine ştie unde, atunci te pot asigura că vom merge la odihnă.

Scumpul meu amic! Te interesezi de sănătatea mamei. Dacă va fi în stare să-şi procure medicamentul prescris de cel de-al şaptelea medic, dacă spitalul va dispune de un pat liber şi ea va putea fi operată, dacă va supravieţui operaţiei, dacă va reuşi să facă rost de valută pentru „mulţumirea medicilor”, o călătorie la capitală, spre a-şi duce la bun sfîrşit tratamentul, dacă microbuzul cu care va călători nu va fi avariat, dacă după atîtea nu se va alege cu moralul zdruncinat, dacă va supravieţui totuşi, atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, îşi va restabili sănătatea în timpul cel mai scurt.

Mă întrebi cum îi merge unchiului meu. Dacă unchiul va pleca la Chişinău, dacă va ajunge cu bine şi va putea folosi mita, proptelele şi alte resorturi tainice, asigurînd astfel succesul afacerii sale, dacă persoana pe care o prezintă el drept coleg de şcoală îi va da recomandaţie, dacă va obţine autorizaţia şi creditele necesare şi va deschide o întreprindere comercială proprie, fără să-şi iasă pînă la urmă din minţi, atunci în viitorul cel mai apropiat sînt sigură că treburile lui vor fi fericite ca niciodată.

Mă întrebi cum o ducem în general. Dacă după ploaie telefoanele nu se vor defecta şi drept urmare nu ni se vor tăia gazele, din care cauză nu vom avea o pană de lumină, ceea ce nu va cauza o defecţiune radiofonică, în urma căreia nu vor plesni conductele de apă, ceea ce nu va provoca o criză a transportului, datorită căreia nu vor urca preţurile la pîine, atunci existenţa noastră va cunoaşte o deplină prosperitate.

Iubite prieten! M-am interesat în privinţa solicitării tale. Mi s-a răspuns că dacă bunică-ta ajunge fată mare înapoi, dacă vaca îşi va întocmi cuibul în sălcii şi răchite, dacă negrii vor deveni albi, dacă soarele se va acoperi de noroi, dacă pisicile vor învăţa să spele rufe, dacă vom putea ajunge cu scara drept în cer, dacă racul îi dă cu manele, atunci să ştii că cererea ta va fi satisfăcută.

În rest, las`că-i bine!

Lilia GRUBÎI